Deputatii din Comisia juridica incep, joi dimineata, dezbaterile asupra legii darii in plata, initiatorul legii, deputatul liberal Daniel Zamfir, avand miercuri seara a patra runda de discutii cu reprezentantii PSD.

''Am convenit ca programul Prima Casa sa fie exclus de la aplicarea legii, asupra plafonului de 250.000 de euro noi mentinandu-ne parerea ca este discriminatoriu acest plafon, dar am ales solutia rationala care sa permita aplicarea legii, urmand ca CCR sa decida daca prevederea este sau nu neconstitutionala, si am mai stabilit o formula in care legea sa se aplice si creditelor de nevoi personale cu ipoteca'', a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Zamfir.

Liberalul s-a declarat optimist, la finalul celei de a patra consultari pe care a avut-o cu PSD, afirmand ca spera ca in sedinta Comisiei juridice social-democratii sa respecte ceea ce au convenit.

''Daca se va mentine angajamentul asumat de PSD, in mod sigur va fi o lege buna de care vor beneficia cei mai multi posesori de credite. Sper sa nu avem surprize asa cum s-a intamplat la Senat. Legea trebuie sa se voteze maine in comisie si saptamana viitoare in plen, pentru ca nu isi mai permit consumatorii sa astepte'', a conchis Zamfir.

Acesta, alaturi de avocatul Gheorghe Piperea si reprezentantii reprezentanti ai Grupului Clientilor cu Credite in CHF – GCCC, Asociatiei De Consiliere a Clientilor Bancari si Asiguratilor din Romania – ACCBAR, Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare – AURSF, Asociatiei de Protectie a Consumatorilor – APC si Asociatiei Parakletos, s-au intalnit, miercuri seara, cu vicepresedintele PSD Viorel Stefan si vicepresedintele Comisiei juridice, liberalul Ioan Cupsa, pentru a conveni asupra formei finale a proiectului de lege.

PNL va vota legea darii in plata, sustinand eliminarea programului Prima Casa de sub incidenta acesteia si renuntarea la plafonul de 150.000 de euro, a anuntat copresedintele PNL Alina Gorghiu.

Executivul a cerut modificarea legii darii in plata, aratand in punctul de vedere transmis Camerei Deputatilor ca, in forma actuala, legea prezinta riscul unor vicii de neconstitutionalitate, poate afecta dreptul la proprietate, poate duce la falimentul unor institutii de credit, generand dezechilibre.

Astfel, Guvernul a solicitat amendarea legii in sensul in care programul "Prima Casa" sa fie exclus de la prevederile actului normativ, urmand ca aplicarea legii sa se faca numai in ceea ce priveste bunurile imobile cu destinatie de locuinte, excluzand terenurile si cladirile comerciale, coroborat cu instituirea unor conditii care sa fie indeplinite cumulativ pentru stingerea creantei si accesoriilor acesteia prin procedura darii in plata (impunerea unui prag maximal pentru valoarea creditului), precum si aplicarea legii doar persoanelor fizice care au calitatea de "consumator" asa cum este definita de legislatia in vigoare.

Citeste si:
Comisia Juridica a Senatului a respins ordonanta privind alegerile ant
Comisia Juridica a Senatului...

Oficialii guvernamentali au mai sustinut ca aplicarea legii asupra contractelor de credit in derulare la data intrarii in vigoare contravine principiului neretroactivitatii legii civile, consacrat in Constitutie.

Premierul Dacian Ciolos a declarat, in data de 21 martie, la Alba Iulia, ca legea darii in plata ''poate sa arunce in aer sistemul bancar daca nu este gandita bine'' si ca aceasta ar trebui sa vizeze cazurile sociale, si nu sa rezolve ''problemele speculatorilor imobiliari''.

"Mie mi se pare in primul rand ca aceasta lege trebuie, nu doar declarativ, ci si faptic sa vizeze cazurile sociale. Deci acele situatii in care creditorii au luat un credit de la banca sa-si cumpere o casa, un apartament in care locuiesc si atunci cand au probleme de rambursare sa nu fie in situatia de a scoate familia in strada. Nu cred ca aceasta lege, sub acoperirea declarativa a cazurilor sociale sa rezolve problemele speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro sa cumpere imobiliare sau sa investeasca in imobiliare, si acum vad ca nu le mai functioneaza piata si sa arunce in aer sistemul bancar ca sa-si rezolve problemele'', a declarat Dacian Ciolos.

Destabilizarea sistemului bancar va avea repercusiuni negative tot asupra populatiei, a celor ''care iau credite de la banci'', respectiv a celor ''care isi tin banii in banci'', a explicat premierul.

Citeste si:
Care sunt efectele legii darii in plata
Efectele legii darii in...

''Cand luam o decizie trebuie sa ne gandim care e impactul pe termen scurt, dar si pe termen lung. Aici am avut o discutie cu bancile foarte deschisa si foarte clara. Bancile au facut anumite greseli in trecut si acum platesc pretul acestor greseli si acestei imobilitati sau rigiditati in modul de a aborda anumite situatii, insa pe de alta parte, e important pentru economia Romaniei si pentru clientii bancilor sa avem stabilitate in sistemul bancar. O lege ca si aceasta poate sa arunce in aer sistemul bancar daca nu e gandita bine, dar inca o data, eu sustin legea darii in plata, insa ea trebuie sa vizeze intr-adevar cazurile sociale si asta presupune ca e nevoie sa fie tintita spre aceste cazuri. Decizia e a Parlamentului'', a precizat primul-ministru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.