Fumatul este interzis la locul de munca, in mijloacele de transport in comun, in cluburi, baruri, scoli, iar amenzile pentru persoanele care incalca legea sunt de 100 - 500 lei, angajatorul putand chiar sa desfaca contractul de munca al fumatorului care a incalcat legea.

Fumatul este interzis, de joi, in toate spatiile publice inchise, in spatiile inchise de la locul de munca, in mijloacele de transport in comun si la locurile de joaca pentru copii. De asemenea, se interzice complet fumatul in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului, de stat si private, se arata in ghidul de aplicare a legii antifumat, publicat miercuri pe site-ul Guvernului.

Astfel, potrivit documentului, nu se va mai fuma in spatiile inchise din toate locurile de munca, in halele industriale, spatiile de depozitare, birourile si camerele, salile de sedinta, salile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele inchise. De asemenea, nu se va mai putea fuma in "institutiile publice centrale si locale sau in unitati comerciale precum magazine, expozitii sau targuri in spatiu inchis, centre comerciale, piete inchise".

Potrivit ghidului, alte spatii in care nu se va mai putea fuma sunt restaurante, baruri, cafenele, terase inchise, unitati de cazare, cluburi, inclusiv cele cu acces restrictionat, cazinouri, sali polivalente, unitati cultural-artistice, sportive, recreative.

Fumatul mai este interzis in toate mijloacele de transport in comun (unde nu se va mai putea folosi nici tigareta electronica), in autogari, gari, aeroporturi, peroane si refugii inchise, taxiuri, masina de serviciu, ambulanta, inclusiv in cabina soferului, vatmanului, mecanicului de tren.

Fumatul mai este interzis in toate spatiile din unitatile de invatamant, medico-sanitare si de protectie a copilului, inclusiv in curtea unitatilor, in locurile de joaca pentru copii, indiferent daca sunt amplasate in interior sau exterior si in spatiile comune din cladirile de locuinte, cum ar fi holuri sau lift.

Citeste si:
Ghidul jachetelor de primăvară: Cele mai frumoase 20 de modele cu...
Ghidul jachetelor de...

Fumatorii isi vor mai putea aprinde o tigara in spatiile publice in aer liber sau spatiile de la locul de munca fara acoperis sau cu acoperis si cu mai putin de doi pereti: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioscuri deschise etc.

De asemenea, "fumatul mai este permis in spatiile delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gardulete de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal sau in spatii care au inchideri laterale sau acoperis retractabile ce formeaza temporar pereti ori acoperis, dar doar atunci cand structura de inchidere este complet inchisa astfel incat peretele ori acoperisul nu este vizibil. In aceasta categorie intra terasele, pavilioanele, chioscurile cand au jaluzelele, usile pliabile, elementele demontabile pliate sau inchise in totalitate astfel incat spatiul devine deschis, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Interviu 9AM: Aurelia Cristea, initiatoarea legii anti-fumat
Interviu 9AM: Aurelia...

Se mai poate fuma si pe peroane, refugii, statii ale mijloacelor de transport in comun daca sunt deschise sau au acoperis si doar un perete, in parcuri, dar in afara locurilor de joaca pentru copii, in locuinta, inclusiv orice spatiu inchis in care nu se desfasoara activitate economica (deci nu este loc de munca) sau in alte spatii unde se desfasoara evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de munca (nu se desfasoara activitate economica).

Deoarece Legea nr. 15/2016 stabileste ca incalcarea interdictiei de a fuma este o abatere disciplinara grava, "angajatorii vor putea sa recurga la sanctiuni precum desfacerea contractului individual de munca sau chiar plata unor despagubiri care sa acopere prejudiciul cauzat prin incalcarea regulilor privind fumatul (de exemplu in situatia in care nerespectarea interdictiei fumatului a cauzat prejudicii angajatorului - de imagine ori materiale)".

Citeste si:
Guvernul își dă restanțele de toamnă. Legea pensiilor speciale,...
Guvernul își dă restanțele de...

Pentru o buna implementare a legii, ghidul recomanda ca administratorii de spatii publice inchise si locuri de munca sa afiseze langa indicatorul cu „Fumatul interzis” numarul de telefon al celei mai apropiate unitati de politie locala sau structuri de politie in localitatile in care unde nu exista politie locala.

Un angajat poate fi sanctionat pentru ca fumeaza intr-un spatiu inchis de la locul de munca de catre angajator, prin regulamentul intern in care sunt prevazute sanctiuni interne (in conformitate cu Codul Muncii) pentru nerespectarea interdictiei de a fuma la locul de munca. De asemenea, angajatul mai poate fi sanctionat de un reprezentant al Politiei Locale sau Ministerului de Interne atunci cand acesta constata, in cadrul unei actiuni de control, ca angajatul fumeaza intr-o zona in care fumatul este interzis.

Citeste si:
Guvernul vrea să taie voucherele de vacanță. Ce categorie de...
Guvernul vrea să taie...

Sanctiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sanctiunile disciplinare prevazute in Codul muncii: avertismentul scris; retrogradarea din functie (cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea) pentru o durata de cel mult 60 de zile; reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%; reducerea salariului de baza sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10% sau desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Insa, cu exceptia avertismentului scris, toate celelalte masuri disciplinare necesita efectuarea unei cercetari disciplinare inainte de a fi aplicate.

Legea antifumat prevede sanctiuni de 100 - 500 lei pentru persoanele fizice care fumeaza in spatiile in care fumatul este interzis. In cazul persoanelor juridice care administreaza spatiile in care fumatul este interzis, amenda contraventionala este de 5000 lei la prima abatere, de 10.000 lei plus suspendarea activitatii pana la remedierea situatiei la a doua abatere, si de 15.000 de lei plus inchiderea unitatii la urmatoarea abatere.

"Sanctiunile pot fi aplicate de catre reprezentantii Politiei Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Politia Romana, Jandarmeria, IGSU, Politia de Frontiera), atunci cand angajatii sau/si cetatenii fumeaza intr-un spatiu in care fumatul este interzis; sau de catre inspectorii de munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca in cazul in care acestia constata ca sunt incalcate prevederile din Legea securitatii si sanatatii in munca", se mai spune in document.

Sesizarea incalcarii legii se poate face de catre angajati sau cetateni prin apelarea numarului de telefon al politiei locale sau al reprezentantilor locali ai MAI in localitatile in care nu exista politie locala, sau prin apelarea inspectoratului teritorial de munca, in cazul in care angajatorul nu are elaborate regulamentele interne.

Spatiul public este considerat orice spatiu accesibil publicului cum ar fi cluburi, baruri, cafenele sau orice spatiu destinat utilizarii colective cum ar fi locurile unde se organizeaza activitati sportiv sau targuri si expozitii, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.

„Spatiul public inchis reprezinta orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, se arata in ghidul de aplicare a legii antifumat.

Mai exact, prin „perete” se intelege orice element de constructie asezat vertical (sau putin inclinat) care limiteaza, separa sau izoleaza incaperile unei cladiri si care sustin planseele, etajele si acoperisul, respectiv. Avand in vedere faptul ca spatiile inchise pot face parte dintr-o constructie sau dintr-un sistem tehnic (cort, pavilion, chiosc etc), definirea ”peretelui” trebuie sa tina cont de urmatoarele situatii: ”cladiri” sunt acele constructii pentru care Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea obtinerii unei autorizatii de construire; ”sisteme tehnice” sunt acele constructii sezoniere sau provizorii care nu necesita autorizatie de construire ci doar aviz/ acord de amplasare, in cazul in care se realizeaza activitati economice.

In aprecierea caracterului de inchis sau deschis al unui spatiu, nu se va tine cont de natura materialului din care sunt confectionati peretii sau tavanul. Oricare ar fi materialul folosit la constructia peretilor sau tavanului (zidarie, textil, lemn, folie plastic etc.) si oricare ar fi densitatea materialului (material perforat etc.), atat timp cat exista un tavan si cel putin 2 pereti, spatiul respectiv va fi considerat ”spatiu inchis”;

De asemenea, se va tine cont si de caracterul temporar sau permanent al peretilor sau spatiului. Daca un element de constructie indeplineste functia de ”perete” (limiteaza, separa sau izoleaza) si este vizibil, spatiul din care face parte va fi considerat ”spatiu inchis” chiar daca elementul respectiv se poate plia, ridica etc. adica este perete doar temporar.

Spatiile care au inchideri laterale sau acoperis retractabile adica structuri care se pot plia, ridica, deschide, deplasa, astfel incat sa formeze temporar pereti sau acoperis, vor fi considerate spatii deschise doar atunci cand structura este complet pliata ori ridicata astfel incat peretele ori acoperisul nu este deloc vizibil;
Insa, ele vor fi considerate spatii inchise atunci cand structura este deschisa ori coborata.

Locul de munca reprezinta locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile intreprinderii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii.

In cazul in care intr-o zona a unui spatiu pentru locuit se desfasoara activitate economica, atunci respectiva zona devine loc de munca iar fumatul este interzis.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.