Presedintele Klaus Iohannis a declarat luni la Tel Aviv, intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Israelului, Reuven Rivlin, ca Romania acorda o importanta speciala relatiilor cu acest stat, a carui securitate reprezinta pentru Romania ''un subiect axiomatic''.

"Romania acorda o importanta speciala relatiilor cu statul Israel, iar aceasta vine sa onoreze trecutul cooperarii noastre si, mai ales, sa proiecteze viitorul ei. Sunt increzator ca relatiile neintrerupte de prietenie dintre tarile noastre, cu o traditie de 68 de ani, relatii bazate pe valori si obiective comune vor continua sa se dezvolte si sa se extinda in beneficiul ambelor popoare", a spus presedintele, in declaratiile de la Resedinta Prezidentiala "Beit Hanasi".

Presedintele si-a exprimat speranta ca discutiile vor consolida dialogul politic, diplomatic si economic dintre cele doua state. De asemenea, Iohannis a precizat ca a mers in aceasta vizita de stat cu dorinta de a dezvolta noi domenii de cooperare precum inovatia, cercetarea stiinta si tehnologia, unde Romania are "un potential remarcabil", scrie MEDIAFAX.

"Avem un dialog foarte bun si pe teme legate de actualitatea internationala. Intelegem asigurarea securitatii Israelului ca un subiect axiomatic pentru care nu exista compromisuri. Pe de alta parte, combaterea terorismului este un angajament ferm al agendei politice externe a Romaniei. De aceea suntem membri ai Coalitiei anti DAESH si participam la grupul de lucru de stabilizare al acesteia. Orice cooperare cu Israelul in lupta impotriva terorismului va fi o contributie comuna la atingerea obiectivului major de a aduce pacea si bunastarea pe glob", a mai spus Klaus Iohannis.

Seful statului a amintit ca in 8 martie 2016 Romania preia presedintia Aliantei Internationale pentru Memoria Holocaustului.

"Avem ambitia sa devenim un centru regional de promovare a educatiei cu privire la Holocaust si de combatere a antisemitismului", a subliniat Iohannis.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

La ora 12:45, la sediul Guvernului, Klaus Iohannis va avea loc un tête-à-tête cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, convorbirile fiind precedate de scurte declaratii de presa.

Programul oficial include, la ora 16.15, intalnirea presedintelui Klaus Iohannis si a sotiei, Carmen Iohannis, cu patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, la sediul Patriarhiei Ortodoxe-Greaca. Discutiile vor fi urmate de vizitarea Bisericii Sfantului Mormant.

Presedintele Klaus Iohannis anuntase ca se va intalni si cu lideri ai Parlamentului (Knesset) si cu alte oficialitati, dar si cu reprezentanti ai disaporei romane.

"Voi avea cel putin o intalnire cu diaspora noastra din Israel si voi avea discutii, cred eu foarte bune, care au scopul de imbunatati relatia dintre Romania si Israel", preciza joi presedintele Klaus Iohannis, intr-o declaratie de presa, sustinuta la Palatul Cotroceni.

Citeste si:
Metodele eficiente de securitate la care să apelezi pentru casa ta
Metodele eficiente de...

Iohannis a mai spus ca vizita de stat a fost stabilita cu multe luni in urma si, din aceste motive, nu a putut amana delegatia pentru a participa la reuniunile de la Bruxelles. Astfel, l-a mandatat pe premierul Dacian Ciolos, pentru a reprezenta Romania, luni, la doua intalniri care vor avea loc la Bruxelles:summit-ul liderilor europeni cu Turcia, si o intalnire informala a liderilor din Consiliul European, reuniuni la care se va discuta despre problema migratiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.