Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au luat masura controlului judiciar pe o durata de 60 de zile fata de primarul din Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, acuzat de utilizare in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DNA, Antal este acuzat de utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeaza sa fie rambursate din fonduri publice, daca fapta este savarsita in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, procurorii anticoruptie au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale fata SC Tractebel Engineering SA, pentru complicitate la infractiunea de care este acuzat primarul.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in 26 octombrie 2009, printr-o hotarare, Consiliul Local al municipiului Sfantu Gheorghe a aprobat contractarea unei finantari rambursabile externe in valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, stabilind ca rambursarea creditului sa se efectueze in zece ani cu o perioada de gratie de 3 ani si o perioada de 7 ani rambursare principala de la unitatea creditoare.

Totodata, prin aceeasi hotarare, Consiliul Local a stabilit ca suma contractata va fi utilizata in scop de investitii, pentru modernizarea orasului, respectiv modernizarea unor strazi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de biciclisti, amenajare parcari.

Ulterior, in noiembrie 2010, intre Primaria municipiului Sfantu Gheorghe si BERD a fost incheiat un contract de credit pentru acordarea unui imprumut care nu va depasi suma de 12.000.000 euro, in legatura cu proiectul "Reabilitarea strazilor si iluminatului public din orasul Sfantu Gheorghe”.

Potrivit procurorilor, anterior acestei date, primarul Antal Arpad-Andras a depus diligente in vederea incheierii unui contract de consultanta cu SC Tractebel Engineering SA., avand ca obiect prestarea unor servicii de consultanta in vederea intocmirii documentatiei necesare atribuirii unui contract pentru intretinerea infrastructurii urbane.

Citeste si:
Ana Morodan, primele declarații după ce a fost prinsă conducând...
Ana Morodan, primele...

Societatea respectiva a intocmit si caietul de sarcini, in care a inserat anumite conditii care ar fi inlesnit castigarea licitatiei de catre o asociere de trei firme.

"In acest context, pentru a favoriza societatile comerciale care au fost desemnate sa executate lucrarile, Antal Arpad-Andras a schimbat destinatia sumei de 4.248.728,15 euro pentru a fi utilizata in alte scopuri decat cele pentru care s-a contractat creditul, provocand de asemenea si un prejudiciu bugetului local de 549.312,14 euro, fara TVA", arata DNA.

Procurorii sustin ca acest lucru a fost posibil ca urmare a unei decizii unilaterale a primarului, care nu a fost adusa la cunostinta Consiliului Local si nici Ministerului Finantelor Publice, prin care a fost diminuat numarul obiectivelor de investitii pentru care Consiliul Local al Municipiului Sfantu Gheorghe a aprobat contractarea imprumutului rambursabil.

Citeste si:
Căpitănia Tulcea: Nu există pericol de scufundare în cazul vasului...
Căpitănia Tulcea, declarații...

Ca urmare a aceleiasi decizii a primarului, in contractul incheiat cu asocierea castigatoare a licitatiei s-a prevazut suma de 3.647.657,16 euro reprezentand servicii de intretinere, suma de 341.967,88 euro fara TVA a fost alocata unor servicii de proiectare, iar suma de 250.000 euro a fost indisponibilizata la dispozitia executantului pentru eventualele litigii/arbitraje si lucrari de urgenta.

Insa, DNA arata ca, potrivit Legii 273/2006, cheltuielile cu serviciile de intretinere si de proiectare nu pot face obiectul investitiilor publice de interes local finantate din fonduri rambursabile, iar litigiile se suporta din fondurile executantului, in timp ce lucrarile de urgenta se suporta din fondul de rezerva al bugetului local.

Toate aceste destinatii nu au fost aprobate de catre Consiliul Local din Sfantu Gheorghe, respectiv nu au fost prezentate spre autorizare Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Citeste si:
Autorități nepregătite, elevi fără corn și lapte. Un primar din...
Autorități nepregătite, elevi...

De asemenea, in caietul de sarcini intocmit de catre consultantul SC Tractebel Engineering SA, printre altele, i s-a impus Primariei obligatia de a acorda, asocierii respective, un avans in suma de 1.709.839,35 euro.

Mai mult, sustin procurorii, in cadrul proiectului, firma de consultanta a fost desemnata consultant si diriginte de santier.

Din aceste motive, procurorii DNA au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand cu 18 februarie, fata de primarul municipiului Sfantu Gheorghe, care trebuie sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat, sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei, sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat, sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organelor judiciare, sa nu exercite functia de primar, sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar si sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.

Citeste si:
Un primar din Bihor, reclamat că a trucat rezultatele...
Un primar din Bihor, reclamat...

Miercuri, procurorii DNA au facut perchezitii la Primaria Sfantu Gheorghe, vizat de ancheta fiind primarul orasului. Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX ca procurorii au descins la Primaria Sfantu Gheorghe in cadrul unei anchete ce vizeaza fapte de coruptie, prejudiciul ridicandu-se la un milion de euro. In urma perchezitiilor, Antal a fost dus la audieri.

Inainte de a fi dus la audieri, Antal Arpad a postat un mesaj pe o pagina de socializare, sustinand ca "autoritatile romane nu inteleg contractul, deoarece a fost intocmit in baza unor proceduri foarte moderne, folosite de catre BERD si Banca Mondiala".

"Nu l-a inteles (contractul - n.r.) Curtea de Conturi si, din aceasta cauza, m-a denuntat la DNA. BERD a spus in timpul anchetei Curtii de Conturi ca totul s-a facut conform regulamentului. Institutiile financiare internationale pot face, in baza legilor, achizitii publice in Romania, pentru ca ele functioneaza ca un stat. Institutia care a dat banii spune ca totul este in ordine, totul s-a facut conform regulamentului. Mai mult, noi nu putem sa achitam niciun cent pana cand BERD nu da aviz, insa autoritatile romane nu inteleg acest lucru", scria Antal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.