Sedinta Birourilor Permanente reunite a fost convocata joi incepand cu ora 9.30, insa ordinea de zi nu a fost facuta publica. Surse din conducerea Legislativului au declarat, pentru MEDIAFAX, ca in sedinta vor fi discutate normele de aplicare privind legea pensiilor speciale pentru parlamentari, pe langa alte subiecte.
Parlamentarii vor incasa pensiile din momentul in care au decizii de pensionare in sistemul de stat, iar cuantumul este de 0,55% din indemnizatia de parlamentar, raportat la numarul de mandate incheiate, insa in limita a cel mult trei. Astfel, un parlamentar cu un mandat ar urma sa primeasca o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu doua mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar castiga, in plus, aproximativ 4.600 de lei.
Pentru mandate incomplete, indemnizatia pentru limita de varsta se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de un mandat de activitate parlamentara.
Adoptarea proiectului a fost marcata de dispute procedurale intre PSD si PNL. In sesiunea parlamentara trecuta, presedintele Klaus Iohannis a retrimis legea Parlamentului pentru reexaminare, insa criticile sale au fost acceptate partial. In decembrie, seful statului a promulgat actul normativ, fara a mai recurge la ultima cale de atac pe care o avea la dispozitie, respectiv contestarea la Curtea Constitutionala.
In schimb, legea privind pensiile speciale pentru alesii locali, adoptata la scurt timp si dupa modelul legii privind pensiile parlamentarilor, a fost contestata de Guvern la CCR, judecatorii stabilind ca actul normativ incalca Legea fundamentala.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Cum se înțelege Alex Velea cu băieții săi: O bag pe nevastă-mea la înaintare...
Sursa: kudika.ro
-
Pepsi a instalat panouri solare pe toate fabricile pe care le are în România
Sursa: wall-street.ro
-
Finqware și FWF vor să automatizeze operațiunile financiare ale companiilor
Sursa: futurebanking.ro