Presedintele Comisiei pentru Sanatate, deputatul PSD Corneliu Buicu, a declarat marti ca membrii comisiei au respins legea prin care publicitatea explicita la televizor si la radio pentru medicamente este interzisa, fiind permisa in alte medii la medicamente eliberate fara prescriptie.

''Cererea de reexaminare a presedintelui a fost acceptata, iar proiectul de lege a fost respins. Noi am fost consecventi, in sensul in care si prima data cand am avut proiectul la Comisia pentru Sanatate si Familie am respins proiectul legislativ. Raportul de respingere va fi inaintat catre plen'', a declarat, pentru MEDIAFAX, presedintele Comisiei pentru Sanatate, deputatul PSD Corneliu Buicu.

Deputatul Corneliu Buicu a afirmat ca atat pozitia parlamentarilor, cat si a Guvernului a fost de respingere.

Presedintele Klaus Iohannis a solicitat, pe 9 ianuarie, reexaminarea legii prin care publicitatea explicita la televizor si la radio pentru medicamente va fi interzisa, fiind permisa in alte medii la medicamente eliberate fara prescriptie medicala, afirmand ca legea contravine directivelor europene. Legea a fost adoptata de Senat, in calitate de Camera decizionala, la mijlocul lunii decembrie.

In cererea de reexaminare, Klaus Iohannis arata ca exista directive europene cu privire la publicitatea la medicamente, care au fost transpuse si in legislatia nationala, astfel incat "in aceasta materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive si nici norme cu un continut diferit". Presedintele sustinea ca masurile din lege sunt "in dezacord" cu reglementarea europeana si intra in categoria masurilor care nu pot fi permise statelor membre in cadrul marjei privind nivelul de armonizare cu legislatia europeana.

"Este de observat ca actuala forma a Legii audiovizualului este corelata cu regimul juridic al publicitatii pentru medicamente, astfel cum este acesta reglementat in Directiva 2001/83/CE si in Legea nr. 95/2006, in sensul ca sunt interzise doar comunicarile comerciale audiovizuale destinate produselor si tratamentelor medicale disponibile numai pe baza de prescriptie medicala", se arata in cererea de reexaminare.

Citeste si:
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România...
Patronatul Producătorilor...

Pe de alta parte, presedintele critica si caracterul discriminatoriu al legii, avand in vedere ca permite publicitatea la medicamente prin alte modalitati decat in cadrul programelor de televiziune si radiodifuziune. In ceea ce priveste interzicerea reclamelor la farmacii, Iohannis critica tot caracterul discriminatoriu al prevederilor, avand in vedere ca publicitatea ramane posibila in alte medii decat cele audiovizuale.

Propunerea legislativa a fost adoptata de Senat pe 14 decembrie cu 100 de voturi "pentru" si sapte voturi "impotriva", desi primise raport comun de respingere de la Comisia pentru cultura si Comisa pentru sanatate publica pentru ca initiativa "impune restrictii excesive si nejustificate care incalca dispozitiile constitutionale si, pe de alta parte, contravine unor directive europene".

Citeste si:
Fără dosare cu șină în România. Instituțiile publice nu mai au voie...
Fără dosare cu șină în...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.