PSD va vota proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016, a anuntat, luni, in cadrul dezbaterilor din Parlament, deputatul social-democrat Viorel Stefan, care a afirmat ca acest gest poate fi interpretat ca un al doilea vot de incredere acordat Guvernului Ciolos, dupa investitura.

"Grupurile noastre parlamentare vor vota proiectul de buget pe anul 2016, asa cum a fost amendat si usor modificat prin raportul comisiilor de specialitate. In opinia noastra, acesta ar fi al doilea vot de incredere pentru acest Cabinet", a spus Viorel Stefan, presedintele Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor.

Social-democratul a afirmat ca o eventuala cadere a bugetului de stat in Parlament ar echivala cu o motiune de cenzura, ceea ce PSD, "in acest context", nu isi doreste. Viorel Stefan a afirmat insa ca sunt si elemente din buget unde sunt probleme, mai ales pentru domenii cheie.

"Vestea mai putin buna este ca, prin definitie bugetul, este tot timpul mai putin decat ar trebui. Poate ni se trage de la traducerea termenului frantuzesc, care inseamna <<punga mica>> (bougette - n.r.)", a spus deputatul.

Viorel Stefan a lansat si un avertisment la adresa membrilor Cabinetului, atragandu-le atentia sa fie responsabili, altfel Parlamentul va trebui sa intervina. "Avem in fata un Cabinet care, urmare a audierilor de la investire, noi am concluzionat ca este competent, de tehnocrati. Prin votul nostru a capatat autoritatea necesara exercitarii acestui mandat. Intrebarea noastra este cum stam cu responsabilitatea. Un guvern neasumat politic nu va ajunge niciodata in fata cetatenilor sa-i priveasca in ochi, sa spuna ce au facut bine sau rau. Cei care vor fi pusi in aceasta situatie vom fi noi, politicienii", a spus social-democratul.

In acest context, Viorel Stefan a afirmat ca nu exista "garantii" in acest moment ca acest Guvern va fi responsabil si de aceea, in cursul anului 2016, Parlamentul va trebui sa-si exercite "fara rabat" drepturile de control asupra Cabinetului, inclusiv prin motiuni simple, motiuni de cenzura sau comisii de ancheta, daca va fi cazul, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Alegeri prezidenţiale 2024. Cine va candida pentru funcţia de...
Alegeri prezidenţiale 2024....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.