Mandatul premierului Dacian Ciolos la Consiliul European a fost avizat favorabil, marti, de comisiile de afaceri europene ale Parlamentului, cu 28 de voturi "pentru", doua "impotriva" si o abtinere.

"Comisiile reunite au dat un aviz favorabil, aviz comun, in forma prezentata celor doua comisii si in forma sustinuta de catre domnul prim-ministru si este un aviz favorabil cu majoritatea covarsiotoare, 28 pentru, doua impotriva si o abtinere", a declarat la finalul audierilor Ana Birchall, presedintele comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputatilor. In conditiile avizului favorabil, mandatul nu va mai fi dezbatut si in plenul reunit al celor doua Camere.

Premierul Dacian Ciolos a declarat ca discutia din comisii a fost aplicata, pe continutul mandatului. "Am avut o discutie chiar aplicata pe subiectele care vor fi dezbatute in cadrul Consiliului, discutia a fost in primul rand pe continutul mandatului, am discutat si aspecte de ordin general privind aceste puncte fiind si prima mea intalnire cu comisiile reunite de afaceri europene ale celor doua camere ale Parlamentului", a precizat premierul Dacian Ciolos.

Premierul a precizat, in cadrul audierii, ca principalul subiect pe agenda CE de la Bruxelles, din perioada 17-18 decembrie, este problema migratiei, o problema "sensibila", care reprezinta un test pentru Uniunea Europeana, sub aspectul solidaritatii de care trebuie sa dea dovada statele membre. El a declarat ca Romania isi mentine rezerva fata de un mecanism permanent de relocare a migrantilor, fiind nevoie de tratarea cauzelor acestui fenomen.

Un alt subiect de pe agenda este cel legat de referendumul pe care Marea Britanie urmeaza sa-l organizeze pentru a decide daca ramane in UE. Acest subiect va fi discutat de Ciolos miercuri, la Palatul Victoria, cu premierul britanic David Cameron.

De asemenea, premierul a spus ca pe agenda Consiliului European sunt programate discutii despre lupta impotriva terorismului, dar si despre intarirea uniunii economice si monetare, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Ciucă este așteptat să-și depună mandatul de premier. Totul depinde...
Ciucă este așteptat să-și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.