Primarul interimar al Capitalei, Stefanel Marin, a fost demis din functie, marti, prin votul consilierilor generali, la doua luni dupa ce a fost desemnat in locul lui Sorin Oprescu, acuzat de fapte de coruptie.

Pentru schimbarea din functie a primarului interimar Stefanel Marin (UNPR) au votat 37 de consilieri generali. Alti cinci consilieri au votat "impotriva", iar trei s-au abtinut.

Sedinta extraordinara convocata marti de consilierii generali avea pe ordinea de zi un singur proiect de hotarare, respectiv cel privind aprobarea unui nou Regulament de organizare si functionare a CGMB.

In timpul sedintei, consilierul PNL Richard Radu a propus includerea pe ordinea de zi si a proiectului de hotarare privind schimbarea primarului interimar. Richard Radu a aratat ca multe dintre prevederile din Acordul pentru Bucuresti nu au fost indeplinite, desi Stefanel Marin a semnat acest document atunci cand a fost desemnat in functie, in 15 septembrie, dupa suspendarea primarului Sorin Oprescu, acuzat de fapte de coruptie.

Consilierii au aprobat includerea pe ordinea de zi a proiectului, cu 39 de voturi "pentru", trei impotriva si o abtinere. Proiectul a fost apoi luat in discutie de catre consilierii generali, scrie MEDIAFAX.

Consilierul general Lucian Iliescu a spus ca, in urma cu doua luni, cand Stefanel Marin a fost desemnat ca primar interimar, colegii din CGMB spuneau ca este tanar, energic si trebuie sprijinit, iar afirma ca acesta nu mai este bun sa ocupe functia.

"Usor-usor, transformam sedinta CGMB intr-o sedinta cel putin ieftina. Voi acum doua luni ati votat un om spunand ca este tanar, ambitios si trebuie sprijinit. Subit, veniti si spuneti ca nu mai este bun? Ce s-a intamplat intre timp? Nu a raspuns la telefon? Imi pare rau ca Stefanel a ales sa nu fie prezent si nu a venit sa spuna de ce se cere demiterea. Domnule Darabont, cum spuneti ca sustineti majoritatea, cand fara vot PSD nu exista majoritate? Nu poti spune dupa doua luni despre un om ca a facut sau nu a facut treaba", a mai spus Lucian Iliescu.

Citeste si:
Demiteri după tragedia din Gorj. Cine rămâne fără funcție după...
Demiteri după tragedia din...

Si consilierul general Doru Giugula (PSD) a aratat ca era bine ca Stefanel Marin sa fie prezent la sedinta de marti a CGMB, pentru a-si spune punctul de vedere.

"Este foarte clar ca i-am pus in carca niste lucruri si nu stiu daca a putut sa le duca. Trebuia sa ne spuna daca a promovat grupuri de interese mafiote sau s-a opus grupurilor mafiote si acesta este motivul pentru care il schimbam", a spus Giugula.

Liberalii din CGMB au sustinut ca primarul interimar al Capitalei "trebuie sa plece imediat pentru ca nu este capabil sa administreze problemele grave ale Bucurestiului", sustinand ca orice zi pe care Stefanel Marin o mai petrece la conducerea Primariei Generale "inseamna o intarziere in solutionarea problemelor existente".

PNL il acuza pe primarul general interimar ca ar fi "intarziat nejustificat" adoptarea bugetului RADET, "masura minimala care sa permita continuarea activitatii Regiei", si ca nu a reusit sa gaseasca o solutie in ceea ce priveste corelarea pretului gigacaloriei reglementat de ANRSC si pretul pe care Primaria il plateste regiei.

Citeste si:
VIDEO Declarațiile președintelui Iohannis, la o zi după ce Guvernul...
VIDEO Declarațiile...

De asemenea, liberalii il acuza pe primarul interimar ca nu a pus in aplicare punctul din Acordul pentru Bucuresteni privind auditul la nivelul Primariei, sustinand ca, "in ciuda hotararii de Consiliu General care ii permite si il insarcineaza pe Primarul Capitalei sa contracteze servicii de audit, nici pana in prezent nu avem o situatie a implementarii acestei decizii".

In randul nemultumirilor liberalilor cu privire la activitarea primarului interimar se numara si faptul ca primarul UNPR ar refuza sa publice contractele de achizitii publice, dar si faptul ca Stefanel Marin "nu a propus si nu a luat nici o masura concreta" privind RATB.

Surse politice declarau de luni, pentru MEDIAFAX, ca primarul general interimar al Capitalei, Stefanel Marin, ar putea fi destituit din functie prin votul consilierilor generali ai PSD si PNL, insa precizau ca cele doua partide nu s-au inteles si asupra unui inlocuitor.

Citeste si:
Primarul interimar al Sectorului 1, citat la DNA Ploiesti
Primarul interimar al...

Potrivit surselor citate, discutiile pentru destituirea primarului interimar din partea UNPR au inceput in urma cu aproape o saptamana, dupa ce acestuia i-au fost aduse mai multe critici, atat in spatiul public, cat si in randul partidelor reprezentate in Consiliul General al Muncipiului Bucuresti.

Consilierul general UNPR Stefanel Dan Marin a fost desemnat primar interimar al Capitalei pe 15 septembrie, dupa ce a fost numit viceprimar in locul lui Cornel Pieptea (PNL), care a demisionat. Celalalt viceprimar, Dan Darabont (PSD), a anuntat ca partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar, consilierii PSD fiind minoritari. Dupa desemnarea lui Marin primar interimar, Pieptea a ocupat din nou pozitia de viceprimar lasata vacanta de cel dintai.

Sorin Oprescu a fost suspendat din functia de primar general al Capitalei in 15 septembrie, dupa ce instanta a decis definitiv arestarea preventiva a acestuia, pentru luare de mita. Recent, Sorin Oprescu a fost trimis in judecata, acesta fiind in arest la domiciliu.

Citeste si:
Bucureștiul dansează: Noaptea Dansului, cel mai mare eveniment de...
Bucureștiul dansează: Noaptea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.