Senatorul Gheorghe Flutur, fost secretar general al PDL, a venit la DNA, joi, pentru a fi audiat, in calitate de martor, in dosarul in care Elena Udrea este cercetata pentru fapte de coruptie privind vanzarea unei vile din Eforie Sud si un contract intre Hidroelectrica si o firma.

Gheorghe Flutur, fost secretar general al PDL, in prezent in aceeasi functie la PNL si copresedinte al organizatiei judetene Suceava, a fost citat sa se prezinte pentru a da declaratii in dosarul fostului ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea, in care Camera Deputatilor a dat aviz pentru urmarirea penala a acesteia.

Si fostul presedinte al PDL Emil Boc a spus ca se va prezenta, joi, la DNA, unde a fost citat ca martor in dosarul Elenei Udrea.

In acelasi dosar au mai fost audiati, tot in calitate de martori, fostul presedinte al PDL Vasile Blaga, in prezent copresedinte PNL, deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepresedinte si secretar general al PDL, Anca Boagiu, fost prim-vicepresedinte al PDL, in prezent in aceeasi functie la PNL, si Adriean Videanu, fost presedintele al PDL Bucuresti.

Acestia au dat declaratii in legatura cu acuzatia adusa Elenei Udrea ca ar fi finantat in campania electorala din 2012 a PDL cu bani primiti de la omul de afaceri Bogdan Buzaianu.

Elena Udrea este suspectata ca ar fi finantat campania electorala din 2012 a PDL cu bani primiti de la Bogdan Buzaianu, in schimbul asigurarii derularii unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.

Udrea a fost pusa, in 30 octombrie, sub control judicar pe cautiune, stabilita la cinci milioane de lei, in dosarul privind fapte de coruptie legate de vanzarea si renovarea unei vile din Eforie Sud, dar si un contract intre Hidroelectrica si o firma, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari. Camera Deputatilor a avizat inceperea urmaririi penale si a retinerii Elenei Udrea in aceasta cauza.

Fostul ministru Elena Udrea a contestat decizia de a fi pusa sub control judiciar pentru o cautiune de cinci milioane de lei, dar instanta suprema a respins, miercuri, plangerea, pe motiv ca este neintemeiata.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Elena Udrea trebuie sa plateasca pana vineri cautiunea de cinci milioane de lei, insa fostul ministru spune ca nu poate sa achite o suma atat de mare, in conditiile in care toate bunurile sale sunt sechestrate de DNA. Ea a precizat ca se va cere un nou aviz de arestare daca nu plateste cele cinci milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea ar fi primit mita de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari si o creanta de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, in continuare, a contractului bilateral de vanzare - cumparare de energie electrica cu SC Hidroelectrica SA.

"In vara anului 2010, in calitate de ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si membru al Guvernului si de persoana cu functie de conducere in cadrul unui partid politic, avand influenta asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei si ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, in continuare, a contractului bilateral de vanzare-cumparare de energie electrica cu SC Hidroelectrica SA", a precizat DNA.

Citeste si:
Alți doi parlamentari au demisionat din grupul PNL, după Ludovic...
Alți doi parlamentari au...

Anchetatorii sustin ca, pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei si a celor din SC Hidroelectrica SA, la inceputul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelasi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari si o creanta de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o detinea ca urmare a unui imprumut garantat cu pachetul de 90% din actiunile la o societate comerciala cu activitate in mass-media.

"In anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creantei de 900.000 de euro, primita cu titlu gratuit de la omul de afaceri, ii solicitase unei persoane sa incheie un contract de novatie cu schimbare de creditor pe o firma a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde ca este beneficiarul real al pachetului de actiuni la societatea cu activitate in mass media, i-a solicitat unei alte persoane sa incheie actele aferente tranzactiei in numele sau si sa efectueze platile aferente prin creditarea societatii, disimuland astfel provenienta sumei de circa 700.000 de euro, aferenta platilor efectuate pentru societatea mass media si ascunzand astfel ca este adevaratul proprietar al creantei ce a facut obiectul novatiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanta", a mai aratat DNA.

Citeste si:
Gheorghe Flutur: Nicolae Ciucă - propunerea PNL de premier;...
Gheorghe Flutur: Nicolae...

Elena Udrea sustine ca omul de afaceri caruia i s-au cerut cinci milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica este Bogdan Buzaianu, iar Ana Maria Topoliceanu este cea care a folosit acesti bani si care trebuie sa raspunda.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca directorul general al Evenimentului Zilei, Dan Andronic, fondatorul Cancan, Radu Budeanu si omul de afaceri Bogdan Buzaianu ar fi implicati in noul dosar in care este suspectata Elena Udrea, scrie MEDIAFAX.

Dan Andronic, asociatul majoritar al societatii Editura Evenimentul si Capital, care editeaza publicatiile Evenimentul Zilei si Capital, si director general al Evenimentului Zilei a fost audiat la Directia Nationala Anticoruptie in 29 iulie, el spunand, la iesire, ca a fost chemat de anchetatori sa aduca mai multe documente, fara a preciza in ce calitate a fost chemat.

Citeste si:
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în...
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu...

Bogdan Buzaianu, proprietarul Energy Holding si finul fostului ministru al Economiei din perioada guvernului Nastase Dan Ioan Popescu, este unul dintre "baietii destepti" din energie, expresie lansata de fostul presedinte Traian Basescu, care ii definea astfel pe cei care cumparau energie de la stat la preturi subevaluate pentru a o revinde cu castiguri mari. Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu "baietii destepti" - 1,4 miliarde lei pentru perioada 2006-2012.

Sursele judiciare citate au precizat ca in acest dosar ar fi implicat si Radu Budeanu, fondatorul Cancan si cel care controleaza publicatia si proiectul Cancan TV difuzat pe acest site. In 7 octombrie, procurorii DNA au facut perchezitii la firma Cancan TV, la cabinete de avocatura si la locuintele mai multor persoane, intr-un dosar privind fapte de trafic de influenta si spalare de bani, iar surse judiciare afirmau ca printre cei vizati de anchetatori ar fi politicieni si patroni de presa. Aceleasi surse afirmau ca si Radu Budeanu, care in prezent nu mai este in actionariatul firmei, dar controleaza publicatia tabloida si proiectul Cancan TV, ar fi vizat in ancheta si urmeaza sa fie audiat, in prezent acesta fiind plecat din tara.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.