Senatorii si deputatii vor discuta legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, dupa reexaminarea solicitata de presedinte, la plenul reunit urmand sa aiba loc si discutii cu privire la vacantarea unui post de vicepresedinte al Curtii de Conturi.

Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au decis, marti, ca aceasta sedinta de plen reunit sa aiba loc saptamana viitoare, cel mai probabil marti. Pana atunci, senatorii si deputatii vor trebui sa lucreze in comisiile speciale pentru a reexamina legea pensiilor parlamentarilor, insa nu a fost stabilit un calendar clar pana in acest moment, scrie MEDIAFAX.

Tot in plenul reunit de saptamana viitoare va fi luata in discutie si situatia de la Curtea de Conturi, acolo unde Curtea Constitutionala a decis ca numirea lui Ioan Anton in functia vicepresedinte al Autoritatii de Audit, pentru un mandat de noua ani, a fost neconstitutionala. Dupa discutarea acestui subiect ar putea fi demarate si procedurile privind numirea lui nou vicepresedinte, PSD sustinandu-l in aceasta pozitie pe senatorul Ilie Sarbu.

Presedintele Klaus Iohannis a retrimis in 10 iulie Legislativului pentru reexaminare prevederea din Statutului deputatilor si senatorilor referitoare la acordarea unei "indemnizatii pentru limita de varsta" actualilor si fostilor parlamentari. "Necesitatea reexaminarii este motivata, pe de o parte, de caracterul excesiv si arbitrar al noii indemnizatii de care ar urma sa beneficieze deputatii si senatorii, iar pe de alta parte, de faptul ca acest drept ar urma sa se acorde tuturor parlamentarilor care au savarsit fapte de coruptie potrivit vechiului Cod penal, precum si celor al caror mandat a incetat pentru incompatibilitate", se spune in cererea de reexaminare.

Similitudinea intre parlamentari si magistrati, invocata de legiuitor, "este fortata, intrucat acestia din urma constituie un corp de profesionisti, iar drepturile lor speciale decurg din contributivitatea pe parcursul intregii cariere", motiveaza Presedintia, adaugand : "Aceasta ratiune nu poate subzista in cazul parlamentarilor care, in virtutea mandatului reprezentativ, au o relatie cu alegatorii pe care, in mod liber si acceptand rigorile demnitatii publice, aleg sa ii reprezinte".

"Totodata, indemnizatia pentru limita de varsta care se acorda deputatilor si senatorilor este de natura a crea confuzii cu privire la natura juridica a acestui drept. Dreptul introdus prin legea transmisa la promulgare nu are insa ca temei, nici macar in parte, vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legatura cu contributia la sistemul de asigurari sociale", se mai spune in cererea de reexaminare.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

"In plus, pentru mandatele incomplete, indemnizatia pentru limita de varsta urmeaza a se calcula proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de 6 luni de activitate parlamentara. In lipsa precizarii caracterului de continuitate a celor 6 luni de mandat, se poate deduce ca legiuitorul recompenseaza activitatea sporadica, inclusiv desfasurarea acesteia in mandate diferite, cu singura conditie a insumarii a 6 luni, fie chiar si neconsecutive. In raport cu durata mandatului, astfel cum este stabilita de art. 63 alin. (1) din Constitutie, termenul de 6 luni apare ca derizoriu si in contradictie cu jurisprudenta Curtii Constitutionale", mentioneaza Presedintia.

Legislativul a aprobat, in iunie, cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "impotriva" si doua abtineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Proiectul prevedea ca parlamentarii beneficiaza de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Citeste si:
Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
Banca Mondială propune 4...

Potrivit proiectului, deputatii si senatorii vor avea dreptul dupa exercitarea mandatului, la cerere, la implinirea varstei standard, la o indemnizatie lunara pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmand sa fie in funtie de numarul de mandate. De aceasta indemnizatie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnari penale sunt exclusi de la aceasta indemnizatie.

Calculul acestei pensii se va face prin inmultirea 0,55% din indemnizatia bruta lunara de parlamentar cu numarul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de cate ori se va majora sau indexa indemnizatia parlamentarilor si se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege.

Cuantumul indemnizatiei se acorda in limita a 3 mandate si reprezinta produsul obtinut prin inmultirea numarului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizatia bruta lunara aflata in plata. Potrivit calculelor, pentru un mandat de parlamentar, pensia este de aproximativ la 1.500 lei, pentru trei mandate este la peste 4.000 lei.

Citeste si:
Alocație pentru copii din prima zi de viață. Proiectul de lege,...
Alocație pentru copii din...

Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor, care prevedea pensiile speciale ale parlamentarilor a fost semnata de 255 de deputati si senatori, ulterior parlamenatarii PNL retragandu-si semnaturile.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.