BPN al PNL va adopta o rezolutie in care va cere PSD un termen limita de publicare a legii votului prin corespondenta in Monitorul Oficial, a declarat, sambata, liderul PNL Alina Gorghiu, afirmand ca nepublicarea legii in timp util va impiedica diaspora sa voteze in bune conditii la parlamentare.

"Imi este teama ca acest discurs al PSD sa nu fie doar o incercare de a ameti opozitia. As vrea sa adoptam, astazi (sambata - n.r.), o rezolutie in care sa cerem foarte clar PSD un termen limita de publicare a legii privind votul prin corespondenta, in Monitorul Oficial, consecinta nepublicarii acesteia, in timp util, fiind aceea ca la parlamentarele de anul viitor, cei din diaspora nu vor putea sa isi exercite dreptul de vot asa cum ne dorim cu totii", a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu, la inceptul sedintei BPN, care are loc la Gura Humorului.

Copresedintele PNL a mai declarat ca procedura privind Codul Fiscal, aflat pentru reexaminare in Parlament, care va incepe saptamana viitoare, va fi accelerata in cadrul Legislativului. Proiectul Codului Fiscal va ajunge la Senat si, potrivit acordului liderilor politici ai partidelor parlamentare, va fi votat si in Camera Deputatilor, "pentru ca undeva la sfarsit de saptamana sa poata ajunge la presedintie pentru promulagare", a spus Alina Gorghiu. Aceasta a tinut sa le transmita celor care au criticat acordul privind Codul Fiscal ca, desi saptamana aceasta s-a incheiat un acord intre liderii partidelor politice privind Codului Fiscal, PNL se situeaza, in continuare, pe pozitie de competitor atat la nivel parlamentar, cat si politic si "va face opozitie asa cum trebuie Guvernului PSD". Gorghiu le-a mai cerut liberalilor sa respinga in Parlament ordonanta privind marirea salariilor demnitarilor, "pentru a putea discuta toata salarizarea in mod unitar".

"Atunci cand vom vorbi despre legea salarizarii in sistemul bugetar o sa va rog sa ne oprim si asupra ordonantei bugetarilor, pentru ca vreau si astazi sa va propun sa dam un vot formal impotriva promovarii aceastei ordonante, pentru a putea discuta toata salarizarea in mod unitar, corelat cu restul salariilor la momentul in care vom discuta despre salarizarea in sisteml bugetar", a spus Alina Gorghiu.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a spus, joi, ca va prezenta saptamana viitoare "un set de principii" privind legea votului prin corespondenta, mentionand ca adoptarea acestui proiect reprezinta una dintre prioritatile legislative ale PSD in aceasta sesiune parlamentara.

Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anuntase, luni, ca presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a fost mandatat de partid sa elaboreze un set de principii care vor sta la baza legii votului prin corespondenta si sa le trimita AEP, institutie care va elabora, la randul sau, proiectul pe aceasta tema.

Citeste si:
Asociația Montană Carpați lansează proiectul "Plasticul apă nu se...
Asociația Montană Carpați...

Ulterior, vicepresedintele PNL Mihai Voicu a aratat ca liberalii atrag atentia ca parlamentarii si AEP nu trebuie sa omita opinia celor din Diaspora in privinta legii votului prin corespondenta, iar proiectul liberalilor este singurul care contine prevederi agreate de cetatenii romani din strainatate.

Voicu, presedintele Comisiei de Cod electoral, a mai spus ca partidele trebuie sa se mobilizeze la inceputul sesiunii parlamentare pentru a adopta cat mai rapid legea votului prin corespodenta, pana cel mai tarziu la inceputul lunii noiembrie, pentru a putea fi aplicata la viitoarele alegeri lesgialtive.

Proiectul votului prin corespondenta a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, dupa alegerile prezidentiale existand consultari la Palatul Cotroceni si un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislatia electorala (legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare, legea finantarii partidelor si a campaniilor electorale si legea partidelor) dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind inregistrate patru initiative pe aceasta tema.

Citeste si:
Iulia Albu, primele declarații după ce a luptat în cursa pentru...
Iulia Albu, primele...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.