"Am discutat si sunt de acord cu proiectul pe care domnul ministru al Agriculturii l-a anuntat de mai mult timp si anume un program national pentru irigatii. Numai cand e seceta ne aducem aminte, cat a fost bine - 3 ani la rand am uitat de irigatii. Deci haideti acum sa facem programul ca nu poti sa stai tot timpul la voia naturii si cred ca asa cum l-ati propus e un proiect viabil, alaturi de fondurile europene pentru infrastuctura secundara si tertiara pentru ceea ce trebuie sa finantam pe termen de sapte ani, asa cum ati propus", a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, la sedinta saptamanala a Executivului.
In replica, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat ca nu a uitat niciodata ca poate aparea seceta. "Eu am propus pe sapte ani, dar vreau sa spun ca noi nu am uitat niciodata ca poate aparea seceta si am inceput programul pe infrastructura secundara si tertiara din 2013 si acum trebuie s-o incepem pe cea principala", a aratat ministrul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a propus, marti, in Comisia pentru agricultura din Camera Deputatilor, incheierea unui acord politic pe urmatorii sapte ani pentru refacerea irigatiilor, in timp ce presedintele comisiei, Nini Sapunaru (PNL), a solicitat un acord pentru agricultura, sub patronajul lui Klaus Iohannis.
"O sa propun Comisiei pentru Agricultura, apoi si partidelor politice, sa incheiem un acord politic pe urmatorii sapte ani, astfel incat sa finantam reabilitarea infrastructurii secundare pe zona de irigatii. Noi am facut tot ce am putut. Avem 600 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare si mai avem nevoie de un miliard pentru reabilitarea infrastructurii principale. In bugetul pentru 2016, aceasta suma va fi inclusa in bugetul Ministerului Agriculturii pentru Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare, care sa investeasca. Trebuie sa mergem sa investim, pentru a nu mai da atatia bani pe despagubiri", a spus Constantin.
Seceta din Europa crește riscul inflației la alimente. Care sunt...
El sustine ca este nevoie de un acord politic, pentru ca un singur an, cat mai are actuala guvernare, nu este suficient pentru finalizarea proiectului, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
ANPC vine cu recomandări pentru consumatori privind produsele din pește: Să...
Sursa: wall-street.ro