Copresedintele PNL Alina Gorghiu spune ca invitatia PNL la consultari a primit raspuns favorabil din partea liderilor UDMR, UNPR, PSD si ALDE si ca este de acord cu propunerile UNPR si PSD ca discutiile sa fie mai intai pe Codul Fiscal si cu specialistii, aratand ca acestea trebuie sa fie publice.

"Pentru prima oara dupa 1989, politicieni din toate partidele importante se vor aseza la aceeasi masa pentru a discuta despre proiectele importante ale Romaniei. Am propus sase teme de importanta nationala care nu au o incarcatura doctrinara, deci pot face obiectul unei intelegeri intre partide, indiferent de orientarea lor politica (...)Ma bucur ca initiativa noastra a primit un raspuns favorabil din partea liderilor politici. Le multumesc, in acest sens, presedintelui UDMR, Kelemen Hunor, presedintelui UNPR, Gabriel Oprea, presedintelui PSD, Liviu Dragnea si copresedintelui ALDE, Calin Popescu Tariceanu", scrie pe Facebook, Alina Gorghiu.

Ea a aratat ca aceste discutii vor porni de la Codul Fiscal, asa cum a propus UNPR si ca este de acord si cu PSD ca, in prima faza, sa fie discutii cu specialistii partidelor, urmand sa fie finalizat calendarul tutuor consultarilor. "Vom demara aceste discutii de la o tema de actualitate, noul Cod Fiscal, asa cum a propus UNPR. Sunt de acord si cu propunerea PSD, ca intr-o prima faza sa facem o discutie la care sa participe specialistii partidelor", a mentionat Gorghiu.

Liderul PNL a mai spus ca, in a doua etapa, partidele vor decide ce solutie va fi adoptata pentru Codul Fical si ce majorari de salarii in sectorul bugetar pot fi efectuate in acest moment. "In a doua etapa, liderii formatiunilor politice vor decide, pe baza discutiilor de specialitate, ce solutie va fi adoptata. Codul Fiscal este doar o parte din asigurarea macrostabilitatii economice a Romaniei. Trebuie sa stabilim, de asemenea, in corelare cu noul Cod fiscal, ce majorari de salarii in sectorul bugetar pot fi efectuate in acest moment. Ulterior, sper sa putem inainta si cu celelalte puncte de pe agenda inaintata de PNL care, fireste, poate fi completata la cererea partidelor care vor participa la dezbateri", a aratat Gorghiu.

Ea a mentionat si faptul ca discutiile trebuie sa aiba un caracter public si nu crede ca vreun partid din cele care au raspuns initiativei PNL va refuza transparenta. "Toate aceste discutii trebuie sa aiba un caracter public. Nu cred, de altfel, ca vreun partid din cele care au raspuns initiativei PNL va refuza transparenta. Nu a fost inca finalizat calendarul tuturor consultarilor, dar acestea sunt detalii tehnice care vor fi, cu siguranta, stabilite in perioada urmatoare", a conchis Gorghiu.

Citeste si:
Gorghiu: În interiorul PNL nu a fost discutată remanierea
Alina Gorghiu: „În interiorul...

PNL a propus consultari pe sase teme: stabilitatea macroeconomica (Codul Fiscal si legea salarizarii, in special) absorbtia fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii si investitiile publice, reforma administratiei publice, aderarea la spatiul Schengen si pregatirea agendei pentru preluarea in 2019 a presedintiei Consiliului UE.

Ulterior, si UNPR a lansat o invitatie la consultari privind Codul Fiscal, iar discutiile ar urma sa aiba loc in jurul datei de 17 august. Premierul Victor Ponta a sustinut forma actuala a legii, dar nu a facut niciun fel de precizari referitoare la participarea la consultari intre partidele parlamentare, scrie MEDIAFAX.

In perioada 24-26 august, Parlamentul se va reuni intr-o sesiune extraordinara pentru a discuta cererea presedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Fiscal.

Citeste si:
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, achitat în dosarul DIPI...
Fostul ministru de Interne...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.