Politica 14 Mai 2015 17:11
Fostul deputat William Brinza, fost candidat la Presedintie, a fost pus sub control judiciar, joi, dupa audierea sa de catre procurorii DIICOT, in dosarul in care este suspectat de evaziune fiscala si sprijinirea unui grup infractional organizat, potrivit unor surse judiciare.

William Brinza a fost dus la sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), joi la pranz, in baza unui mandat de aducere emis pe numele lui.

Procurorii l-au audiat pe William Branza, i-au prezentat acuzatiile si au luat in cazul fostului deputat masura controlului judiciar, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Aceeasi masura a fost luata de procurori si in cazul lui Daniel Brinza, fratele fostului deputat, care a fost dus la DIICOT tot in baza unui mandat de aducere.

Potrivit surselor citate, ca William Brinza este suspectat in dosarul in care, in decembrie 2014, au fost facute 36 de perchezitii, intre care si la Ministerul Fondurilor Europene. In acest dosar se fac cercetari pentru evaziune fiscala si spalare de bani, in legatura cu livrari de produse, in special carne, precum si pentru incercarea de accesare ilegala de fonduri europene. Prejudiciul in acel moment era estimat la aproximativ 100 de milioane de lei.

In urma perchezitiilor au fost duse atunci la audieri aproximativ o suta de persoane, printre care si mama lui William Brinza. Surse din randul anchetatorilor au declarat ca acum in acest dosar cercetarile ii vizeaza pe fostul deputat William Gabriel Brinza si pe fratele acestuia, Daniel Brinza, care in calitate de administratori a doua societati - SC Willis Finance SRL si Alrod Consult SRL - ar fi inregistrat mai multe facturi fictive, luate de la o grupare infractionala, privind achizitii de consultanta. Ulterior, banii virati in baza facturilor false ar fi fost retrasi din banca, iar in acest mod s-ar fi produs un prejudiciu de patru milioane de lei.

William Brinza a avut doua mandate de deputat in perioada 2004-2012, pentru primul mandat candidand din partea PRM, iar pentru cel de-al doilea din partea PDL. De altfel, el a fost si presedinte al PDL Diaspora. William Brinza a candidat si la alegerile prezidentiale din 2014, din partea Partidului Ecologist Roman.

Citeste si:
Deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. Ce acuzații grave i...
Deputatul Aurel Bălășoiu a...

In declaratia de avere depusa cu ocazia candidaturii sale la alegerile prezidentiale, William Brinza mentiona ca are un teren intravilan de 1.528 de metri patrati, cumparat in 2001 in Campina si un teren extravilan de 1.075 de metri patrati achizitionat in 2004, la Snagov. Acesta detine un apartament in Campina, cumparat in 2004, si patru spatii comeriale - doua in Bucuresti (182 metri patrati) si doua in Ploiesti (1.070 metri patrati).

El declara atunci trei conturi curente in care detinea peste 31.000 de euro, unul dintre conturi fiind deschis pe numele cabinetului sau de avocatura, iar un altul fiind la o banca din Spania.

William Brinza mai nota in declaratie datorii totale de 650.000 de euro: un credit de 200.000 euro, luat de la Bancaja Europesa – Spania in 2007, scadent in 2047, un credit de 300.000 euro, luat, in 2011, de la Millenium Bank, scadent in 2026, si un imprumut de 150.000 euro luat de la o persoana fizica in 2011, pe care trebuie sa il restituie pana in 2026.

Citeste si:
Ana Morodan, primele declarații după ce a fost prinsă conducând...
Ana Morodan, primele...

In anul 2013, Brinza a realizat venituri de aproape 6.000 lei, ca lector la Universitatea Crestina ”Dimitrie Cantemir” si 30.000 euro, ca avocat. La acese venituri s-au adaugat uzufructul pentru perioada 2012-2017 de 20.000 euro pentru un imobil din Ploiesti si 19.125 euro pe luna din inchirierea unor spatii comerciale, conform declaratiei sale de avere.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.