Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, la bilantul MApN, ca Romania are nevoie de o legislatie clara, unitara si coerenta, dar si de mai putina birocratie si dotari pe masura provocarilor actuale dar si a angajamentelor luate de tara noastra in cadrul structurilor de securitate NATO si UE.

"In calitate de Comandant al Fortelor Armate si de presedinte al CSAT, voi acorda atentia cuvenita atat problemelor ce tin de optimizarea cadrului legislativ si organizatoric al unei structuri de forta eficace si agile, cat si de buna pregatire a Armatei si de inzestrarea corespunzatoare a acesteia. Avem nevoie de o legislatie clara, unitara si coerenta, de mai putina birocratie si de dotari pe masura provocarilor actuale si a angajamentelor noastre", a declarat Klaus Iohannis.

Presedintele a mentionat ca participa pentru prima data la analiza starii structurii MApN si a aflat ce realizari si impliniri au avut dar si ce obiective isi propune ministerul.

"Particip, astazi, pentru prima data in calitate de Presedinte al Romaniei la bilantul Ministerului Apararii Nationale. Un moment de bilant poate fi unul formal sau presupune un raport rece. Va asigur insa ca pentru mine nu este", a aratat presedintele Iohannis, precizand ca pe 1 Decembrie 2014, ca presedinte ales, a fost prezent la parada militara de la Alba Iulia, iar ca presedinte in functie a asistat apoi la cea din 24 Ianuarie de la Iasi, scrie MEDIAFAX.

"De fiecare data, privindu-i pe militarii nostri, mai tineri sau mai experimentati, am vazut patriotism, onoare si curaj. Sunt convins ca aceleasi lucruri le-au vazut si milioane de romani. A-ti pune viata in slujba apararii tarii tale este una dintre expresiile cele mai clare si directe ale patriotismului. Sunt momente care ne unesc si ne inspira. Iar dumneavoastra, militarii Armatei Romane, ne faceti, de fiecare data, sa redescoperim mandria si increderea in forta natiunii noastre si in noi insine", a aratat Iohannis.

Presedintele Romaniei a tinut sa marturiseasca si ca pentru el, in exercitiul functiei de presedinte, "nu exista moment mai emotionant decat salutul drapelului de lupta".

Klaus Iohannis a mai spus ca ne aflam intr-un context strategic complex, caracterizat de transformari semnificative la nivel regional si global.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

"In proximitatea Romaniei, actiunile militare de tip conventional si hibrid reprezinta o provocare directa si violenta la adresa fundamentelor juridice ale securitatii spatiului european. In acest context, apartenenta la NATO, alaturi de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii si de statutul de membru al Uniunii Europene, reprezinta coordonatele fundamentale ale politicii noastre externe si de securitate. Consolidarea profilului Romaniei in NATO si UE reprezinta o prioritate esentiala si o componenta a securitatii tarii noastre, o linie de conduita specifica bunei guvernari. Si in acelasi timp raspunde asteptarilor concetatenilor nostri", a spus presedintele, in discursul sau.

El a mentionat ca, la 11 ani de la aderarea la NATO si la 8 ani de la aderarea efectiva la Uniunea Europeana, tara noastra trebuie sa isi consolideze "credibilitatea strategica".

Citeste si:
Cu cât este plătit serviciul militar voluntar pentru românii între...
Cu cât este plătit serviciul...

"Intr-o zona caracterizata de coliziunea intereselor strategice si intr-o perioada marcata de modificari geopolitice rapide, credibilitatea reprezinta o valoare nationala importanta atat in relatia cu aliatii si partenerii nostri, cat si cu proprii nostri concetateni. Credibilitatea noastra ca natiune depinde de mai multi factori: continuitatea in promovarea unei politici orientata european si transatlantic; predictibilitatea in asumarea deciziilor de politica externa, in definirea intereselor nationale si a obiectivelor strategice ce decurg din ele, transparenta in conceperea politicilor publice si in planificarea resurselor necesare implementarii lor", a mai aratat seful statului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.