Alegerile partiale pentru o serie de mandate vacante din administratia publica locala ar putea fi organizate la 22 martie, o alta data care a fost luata in calcul fiind 29 martie, au declarat surse din Guvern.

Hotararea de guvern prin care este aprobata data organizarii alegerilor locale partiale poate fi adoptata in sedinta de miercuri a Guvernului.

Marti, copresedintele PNL Alina Gorghiu i-a trimis o scrisoare deschisa liderului PSD, premierului Victor Ponta, in care ii cere ca, in sedinta de guvern de saptamana aceasta, sa decida privind organizarea alegerilor partiale, in caz contrar liberalii urmand ca atace in contencios administrativ acest refuz, scrie MEDIAFAX.

Potrivit Alinei Gorghiu, aceasta scrisoare deschisa reprezinta "ultima incercare de a-l convinge pe premier sa respecte legile si Constitutia".
Copresedintele PNL aminteste si ca, inaintea alegerilor prezidentiale din 2014, premierul Ponta a dat o ordonanta de urgenta prin care legaliza temporar traseismul politic.

"V-ati asigurat, cu forta, un supliment de peste 400 de primari si tot ati pierdut alegerile. Curtea Constitutionala a caracterizat aceasta actiune politica ca fiind una directionata impotriva statului de drept si o deturnare a vointei electoratului. In cele doua tururi de scrutin din noiembrie 2014, ati umilit sute de mii de romani, din afara Romaniei, cu acelasi rezultat: ati pierdut alegerile. Acum, incalcati legea in cazul alegerilor partiale si blocati dreptul la vot al celor din tara, iar peste doua milioane de romani nu au reprezentanti alesi in fruntea comunitatilor in care traiesc", precizeaza Gorghiu in scrisoarea deschisa.

Ea mentioneaza ca lui Victor Ponta ii este "teama, ca si anul trecut, ca va pierde alegerile".

Subiectul organizarii alegerilor partiale s-a aflat si pe agenda discutiilor presedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare, saptamana trecuta, la Palatul Cotroceni. Alina Gorghiu a declarat, atunci, dupa consultari, ca un subiect discutat cu seful statului a privit refuzul Guvernului de a organiza alegeri partiale pentru o serie de mandate vacante din administratia publica locala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.