Presedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, joi, ca, dupa deciziile privind legea Big Brother, reprezentanti ai unor institutii au facut acuzatii grave la adresa Curtii, iar un judecator CC s-a plans reprezentantilor Comisiei Europene ca ii este frica sa fie judecator la Curtea Constitutionala.

"In ultima vreme, si asta se intampla din vara anului trecut, dupa ce am inceput sa dam deciziile acelea cu Big Brother, au fost trei decizii, ieri am dat-o pe ultima, au aparut chiar reprezentanti ai unor institutii ale statului sau parlamentari care au facut acuzatii deosebit de grave la adresa Curtii, in legatura cu aceste decizii", a declarat presedintele CC.

Potrivit lui Zegrean, aceste acuzatii sunt "de natura a pune presiune pe judecatorii Curtii".

"Nu va ascund ca la ultima intalnire cu reprezentantii Comisiei Europene, cu MCV-ul, unul dintre judecatorii Curtii, dar a fost acceptat de ceilalti, s-a plans ca se teme, ca este prea mare presiunea asupra lui, ca ii este frica sa fie judecator la Curtea Constitutionala. Nu se poate ca de fiecare data cand trebuie sa luam o decizie sa apara reprezentanti ai politicului in gereral sau ai institutiilor statului, care sa ne spuna ce avem de facut si ce decizie trebuie sa dam in situatia respectiva si, mai mult, dupa aceea sa ni se atraga atentia, intr-un fel, ca vom da socoteala, ca vom fi invinuiti ca daca, Doamne fereste se intampla ceva, noi vom fi trasi la raspundere", a declarat Zegrean, potrivit MEDIAFAX.

"Este regretabil si ne adresam prin intermediul dumneavoastra institutiilor statului, politicienilor, sa se abtina de la astfel de comentarii, sa nu ne ameninte. Eu nu ma mai tem, am primit atatea, in ultimii 25 de ani, incat ce sa mai fac eu sa ma tem, dar nu este corect", a spus Zegrean.

Intrebat daca exista o legatura intre situatia lui Toni Grebla si deciziile luate de Curtea Constitutionala, miercuri, legat de legea Big Brother 2, Zegrean a spus: "Nu cred si vreau sa cred ca este absolut intamplator". Intrebat daca el a fost amenintat, presedintele Curtii Constitutionale a spus ca nu a fost amenintat personal, ci presiunea a fost asupra institutiei.

Despre posibilitatea de a se adresa unor institutii europene, asa cum s-a intamplat in cazul referendumului din 2012, Augustin Zegrean a spus ca nu este aceeasi situatie. "Nu, nu luam in calcul asa ceva, atunci se punea in discutie desfiintarea institutiei, acum nu e cazul. Atunci vroiau sa ne ia pe toti odata, acum vad ca ne iau pe rand", a raspuns razand Augustin Zegrean.

Citeste si:
Criza energetică are un singur vinovat, susțin politicienii români:...
Criza energetică are un...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.