Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a criticat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoana si Marian Vanghelie, calificand insa drept "un joc neserios" tentativele acestora de a rupe PSD, si a anuntat ca va participa la Consiliul National, dand asigurari ca va avea loc si un Congres.

Presedintele de onoare al PSD a participat, joi seara, la un eveniment organizat la Ateneul Roman din Bucuresti, cu ocazia Zilei Culturii Nationale, la care au luat parte, printre altii, fostul lider al PSD Adrian Nastase, ministrul Culturii, Ionut Vulpescu, fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu, fostul ministru al Culturii Gigel Stirbu, presedintele Academiei Romane, Ionel Valentin Vlad, dar si reprezentanti ai corpului diplomatic si personalitati din mediul cultural.

La remarca potrivit careia nu a mai fost prezent la ultimele sedinte ale PSD, Ion Iliescu a declarat ca asteapta, pentru ca "o sa fie un Congres al partidului". "Va fi (un Congres, n.r.), dar va fi intai un Consiliu National. Astept Consiliul National ca sa particip la dezbaterile in legatura cu ce este de facut", a spus Ion Iliescu. Presedintele de onoare al PSD a spus ca absenta sa de la sedinte nu are nicio legatura cu eticheta de "partid comunist", afirmand ca "acestea sunt bazaconii".

Ivan: Conducerea actuala a PSD, interimara! Congresul, imposibil de evitat

Intrebat daca Mircea Geaona si Marian Vanghelie, exclusi din PSD, ar trebui rechemati in partid, Iliescu a precizat ca el a votat impotriva acestei sanctiuni. "Eu nu cred ca aveam nevoie de asa ceva si cand sunt puncte de vedere diferite - suntem un partid democratic sau vrem sa fim un partid democratic - trebuie sa existe forta de a accepta puncte de vedere diferite si de a lasa dezbaterea libera, schimbul de pareri, indiferent de diferentele de opinie. Acest lucru chiar imbogateste gandirea. Asta este trasatura oricarei societati. Suntem asa de diferiti unul de altul, dar tocmai aceasta comunitate de entitati diferite este bogatia vietii si a societatii, mai ales intr-o formatiune politica ce vrea sa fie factor dinamic in viata sociala. Eu am fost impotriva unor asemenea mentalitati care imi amintesc de perioade depasite, anterevolutie", a mai spus presedintele de onoare al PSD, scrie MEDIAFAX.

Chestionat cum comenteaza tentativele lui Mircea Geoana si Marian Vanghelie de a rupe PSD, Ion Iliescu a precizat ca "este un joc neserios". "Trebuie sa gandim ce trebuie facut pentru a se consolida entitatea aceasta politica, care isi asuma niste raspunderi, care are cea mai mare experienta in acesti 25 de ani de evolutie a societatii romanesti. Nu trebuie sa inabusim glasurile, dezbaterea libera de idei, sa incurajam diversitatea de opinie, confruntarea, dar confruntare civilizata. Eu imi arunc privirile putin in urma si imi amintesc din 1990, primele alegeri pe care le-am avut dupa Revolutie si m-am uitat pe niste materiale, inclusiv dezbaterea ultima de la primele alegeri din '90. Eram trei candidati, domnul (Ion, n.r.) Ratiu, din partea PNTCD, domnul (Radu, n.r.) Campeanu, din partea PNL, si cu mine. Si atunci era o noutate. Era o premiera pe care Televiziunea Nationala o facea care sa prezinte la televiziune pe cei trei candidati si dezbaterea dintre ei. (...) Niciun fel de element de jigniri. A fost o dezbatere civilizata", a completat Iliescu.

Citeste si:
Danemarca, prima țară cu un partid condus de roboți
Danemarca, prima țară cu un...

El a precizat ca in loc sa fie continuat si dezvoltat acest stil, "dezbaterea publica politica a coborat ca substanta". "Aceasta este slabiciunea care trebuie sa ne preocupe acum, cum sa facem sa consolidam acest lucru. Asta da forta si unui partid, si societatii in ansamblu", a completat Iliescu. Presedintele de onoare al PSD a subliniat ca va sustine acest punct de vedere la Consiliul National al PSD.

Intrebat daca ar fi de acord ca Sebastian Ghita sa se intoarca in partid, Ion Iliescu a spus ca nu il intereseaza acest subiect. "Nu il cunosc, nu am avut de-a face cu el niciodata, el s-a exprimat cu obraznicie si m-a mirat. Un baiat tanar, de 36 de ani, dar care a adunat avere si i s-a urcat la cap. A fost din partea lui lipsa de respect, de comportament civilizat", a completat Ion Iliescu.

Fostul lider PSD, Marian Vanghelie, a declarat, pentru Gandul, ca, in perspectiva realizarii noului proiect politic pe care il construieste impreuna cu Mircea Geoana, a convins deja 25 de parlamentari PSD, din Bucuresti si din tara, sa li se alature.

Citeste si:
Alegeri prezidenţiale 2024. Cine va candida pentru funcţia de...
Alegeri prezidenţiale 2024....

Vanghelie nu a dat nume din echipa de baza a alesilor fidelizati, dar le apreciaza ca fiind "nume sonore si nume frumoase". "Sunt convins ca foarte multi parlamentari au ajuns la capatul rabdarii. Nu mai suporta bataia de joc care a existat la adresa lor. Si mai cred ca vor fi unii care, chiar daca nu vor face pasul catre noi de prima data, vor vota motiunea. Lumea s-a saturat. Nu asa se conduce Romania, parlamentul si partidul, prin a-ti bate joc de oameni" s-a revoltat Vanghelie, care i-a atras atentia lui Ponta sa fie atent pe unde umbla.

Mircea Geoana a confirmat, la randul sau, mult mai diplomat, ca exista la aceasta ora "un numar extrem de important de oameni, din Parlament si din afara, foarte interesati sa sutina in mod explicit proiectul noului PSD". "Exista un grup de initiativa pentru noul PSD care lucreaza la lansarea principiilor fondatoare si a platformei politice in urmatoarele doua saptamani. Sunt absolut convins ca un numar important dintre colegi si colege din PSD si din afara, vor fi alaturi de mine intr-un proiect care sa dea PSD sansa de a se transforma intr-un partid modern, democratic si competitiv, iar stangii romanesti sansa de a putea influenta in mod decisiv proiectul de tara pentru urmatorii ani. (...) Noul PSD este un proiect obligatoriu pentru stanga romaneasca, si este obligatia mea de a continua sa fiu principalul purtator de stindard social-democrat din Romania" a anuntat Geoana.

Citeste si:
Ion Iliescu, trimis în judecată după 33 de ani. Se reia dosarul...
Ion Iliescu, trimis în...

Fostul lider al PSD a declarat pentru gandul.info, ca "organizarea unui congres la PSD este in mana colegilor si nu a lui Ponta si a lui Dragnea". "Daca ei accepta ca un congres sa fie amanat sine die, dupa cum se vede, voi fi obligat sa incep acest nou proiect. Daca colegii isi vor da seama ca avem nevoie de un congres mai rapid, voi oferi proiectul colegilor din actualul PSD. Totul depinde de ei. Daca se complac in actuala situatie, voi fi obligat, ca ultima solutie, sa incep un proiect politic nou".

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, dupa sedinta BPN, ca in luna martie nu va mai fi convocat Congresul, asa cum s-a anuntat initial, ci doar Consiliul National, care va dezbate agenda politica a partidului pana in 2019 si unde se vor face alegeri pentru conducerea acestui for.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.