Negocierile privind viitoarea structura a Guvernului Ponta 4 sunt, la aceasta ora, in plina desfasurare, printre punctele fierbinti numarandu-se preluarea Ministerului de Finante, dar si numarul de vicepremieri, potrivit unor surse apropiate discutiilor.

Liderul PLR Calin Popescu Tariceanu ar fi ridicat, in cadrul negocierilor pentru formarea viitorul Cabinet, solicitari privind ministere cu profil economic. Tariceanu i-ar fi transmis lui Ponta ca PLR vrea ministerele Economiei si Finantelor, care au profil economic, dar si SGG, pentru care s-ar pregati Radu Stroe. Totodata, Tariceanu s-ar fi aratat interesat chiar si de Ministerul Culturii, vacantat de UDMR, dar si de cel al Educatiei, in conditiile in care actualul ministru Remus Pricopie nu s-ar mai regasi in viitorul Guvern. Pe de alta parte, Tariceanu ar fi negociat doar portofolii, nu si functii de vicepremier, care, in opinia sa, nu au decat un rol de reprezentare.

Unul dintre punctele fierbinti de negociere intre Ponta si Tariceanu il reprezinta Ministerul de Finante, in conditiile in care Ponta ar vrea comasarea Finantelor cu Bugetul si numirea social-democratului Darius Valcov (actualmente ministru delegat pentru Buget, n.r.) la acest minister. In schimb, Tariceanu ar vrea ca PLR sa asume portofoliul, in carti fiind Andrei Gerea, mai sustin sursele citate, scrie MEDIAFAX.

Daca Ponta si Tariceanu nu se inteleg in aceasta privinta, atunci ministerele de Finante si pentru Buget nu se vor mai comasa, Finantele urmand sa revina PLR, iar Bugetul mentinandu-si titularul de portofoliu, respectiv pe Valcov, in conditiile in care Ponta nu este dispus sa renunte la Valcov.

Un alt punct fierbinte al negocierilor il reprezinta numarul de vicepremieri pe care viitorul Executiv il va avea. Pana in prezent, este aproape cert faptul ca Gabriel Oprea va fi vicepremier si in viitorul Guvern, el pastrandu-si si un portofoliu, respectiv Administratia si Internele. Si social-democratul Liviu Dragnea ar dori sa isi mentina postul de vicepremier, el precizand public ca ar fi indicat ca viitorul Cabinet sa aiba doi vicepremieri.

Daca Daniel Constantin nu revendica si el postul de vicepremier, pe care il detine acum, viitorul Guvern va avea doar doi vicepremieri. Daca, insa, il va cere, viitorul Cabinet va avea trei vicepremieri, in conditile in care Tariceanu nu doreste pentru PLR o astfel de functie, el fiind interesat de portofolii pline sau de SGG.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

UNPR, PC si PLR vor detine in viitorul Cabinet cate doua portofolii, UNPR si PC pastrandu-si, in linii mari, atat ministerele actuale, cat si pe cei care ocupa functiile de ministri. Pe de alta parte, este posibil ca UNPR si PC sa le revina ministerele Mediului sau Culturii, vacantate de UDMR. Din viitorul Cabinet vor disparea, insa, ministrii delegati.

Ministrii PSD actuali isi vor pastra, in mare parte, si in viitorul Cabinet portofoliile. Astfel, se vor mentine Mircea Dusa la Aparare, Rovana Plumb la Munca, minister care ar urma sa preia si Dialogul Social, Nicolae Banicioiu la Sanatate, Robert Cazanciuc la Justitie, Eugen Teodorovici la Fonduri Europene si, probabil, Ioan Rus la Transporturi.

Din viitorul Cabinet ar putea sa nu mai faca parte insa Gabriela Szabo, avand in vedere faptul ca Ministerul Sportului ar putea sa nu se mai regaseasca in componenta viitorului Guvern. Totodata, in discutie se afla si Ministerul Economiei, detinut acum de Constantin Nita, care ar face lobby pentru a-si mentine portofoliul si in viitorul Executiv, in conditiile in care portofoliul este dorit de Tariceanu, pentru PLR.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Structura viitorului Guvern va fi stabilita si titularii de portofolii vor fi nominalizati pana la sfarsitul saptamanii in curs.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.