Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marti, ca premierul Victor Ponta trebuie sa prezinte bugetul de stat pe anul viitor in Parlament pana in 15 noiembrie, cum prevede legea, si sa explice cum va acoperi "gaura" de 15 miliarde de lei pentru 2015 daca nu prin majorarea de taxe si impozite.

"Impreuna cu specialistii nostri am facut cateva calcule simple si am luat in considerare ce se intampla cu finantele tarii. Avem angajament ferm, noi, Romania, sa reducem deficitul de la 2,2 la 1,4% din PIB. Aceasta suma reprezinta aproximativ 5,3 miliarde de lei la nivelul anului 2015. De asemenea, avem angajamentul reducerii CAS de la 1 ianuarie cu 5% puncte, care are un impact de aproximativ 4,8 miliarde de lei, la nivelul lui 2015. In plus, avem promisiunile electorale ale candidatului prim-ministru Victor Ponta, cu cresterea salariilor, cu cresterea pensiilor, cresterea indemnizatiilor, toate impreuna evaluate la aproximativ +/- 5 miliarde de lei", a declarat Iohannis, care a mentionat ca totalul ar fi de 15 miliarde de lei "gaura la buget care trebuie acoperita", scrie MEDIAFAX.

Presedintele PNL a reiterat faptul ca se teme ca guvernul PSD va apela la o crestere de impozite si taxe pentru a acoperi aceasta suma, iar prim-ministrul Victor Ponta a respins luni aceasta posibilitate.

"In cazul acesta, domnule prim-ministru, poftiti va rog in Parlament cu proiectul de buget (pentru anul 2015, n.r.) ca sa ne dam seama si noi, totusi, de unde si cum vreti sa gestionati bugetul tarii acoperind aceasta suma de 15 miliarde de lei. Dupa parerea mea orice alta discutie pe aceasta tema nu-si mai are rostul din partea Guvernului (...) Daca nu vine primul ministru Victor Ponta pana in 15 noiembrie, cum scrie la lege, cu bugetul, eu sunt de parere ca nu va mai veni, ca nu va mai fi prim-ministru. Nu va fi nici presedinte", a mai spus Iohannis.

Liderul PNL a mentionat ca ACL nu intentioneaza sa propuna o formula de buget alternativ pentru anul 2015, intrucat acesta este atributul Guvernului.

Iohannis a fost intrebat daca pana in turul II al prezidentialelor va fi gata programul de guvernare al ACL. "Este in lucru. I-am adunat (pe colegi, n.r.) si i-am bagat in priza si le-am cerut sa faca program de guvernare…pana e gata. Nu, in 16 noiembrie nu vom guverna inca noi, va dura chiar un pic pana rezolvam problema in Parlament, dar dupa aceea…full power, cum se spune", a raspuns prezidentiabilul ACL.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.