Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta, alaturi de mai multi ministri, participa, sambata, la Carei, la manifestarile de Ziua Armatei Romane, la sosirea la ceremonie presedintele dand mana doar cu reprezentantii Armatei, dar nu si cu premierul si cu membrii Guvernului.

La ceremoniile de la Carei organizate de Ziua Armatei au ajuns, in jurul orei 11.00, premierul Victor Ponta, impreuna cu mai multi ministri, intre care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Apararii, Mircea Dusa, ministrul de Externe, Titus Corlatean, Nicolae Banicioiu. Ulterior, la ceremonie, care a inceput la ora 11.00, a ajuns si presedintele Traian Basescu. Acesta a mers si a dat mana cu autoritatile locale prezente si cu reprezentantii Armatei, care i-au prezentat onorul, dar nu si cu premierul Victor Ponta si cu membrii Guvernului, scrie MEDIAFAX.

Prezenta premierului la evenimentele de la Carei era cunoscuta de la jumatatea acestei saptamani, in timp ce seful statului si-a anuntat participarea la eveniment sambata, cu putin timp inainte de inceperea manifestarilor. Aceasta este prima participare comuna a presedintelui si a premierului la un eveniment, de la debutul campaniei electorale.

Manifestarile de la Carei se desfasoara la Monumentul Ostasului Roman. Sambata se implinesc 70 de ani de la momentul din 25 octombrie 1944, de la Carei, care a reprezentat ultima victorie a Armatei Romane in lupta cu trupele ungaro-germane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.