ACL sustine ca PSD transmite pensionarilor, prin intermediul Postei Romane, pliante care fac parte dintr-o campanie impotriva lui Klaus Iohannis si in care se precizeaza, in mod fals, ca acesta "va gira taieri de pensii si salarii", solicitand publicarea contractului incheiat de PSD.

"Campania electorala a lui Victor Ponta se bazeaza din ce in ce mai mult pe dezinformare si inselarea alegatorilor. Victor Ponta si portavocile sale mint cu nerusinare incercand sa-i sperie pe oameni ca, odata ajuns presedinte, Klaus Iohannis va gira taieri de pensii si salarii. Este extrem de grav ca PSD se foloseste de o institutie de stat, Posta Romana, ai carei angajati sunt obligati ca, odata cu pensia, sa le distribuie persoanelor varstnice si pliante cu aceste informatii false", se arata intr-un comunicat al prim-vicepresedintelui ACL Alina Gorghiu, scrie MEDIAFAX.

Ea acuza "capusarea" Postei Romane de catre "grupuri de interese" astfel incat "Victor Ponta isi face campanie pe banii romanilor, folosind institutii publice".

Gorghiu a transmis presei doua fotografii cu pliantele despre care face vorbire, unul privindu-l pe Klaus Iohannis, iar al doilea pe Victor Ponta.

"Cerem PSD sa faca public contractul incheiat cu Posta Romana pentru a distribui aceste materiale de propaganda. Vrem sa urmarim, de asemenea, in ce masura aceste sume se regasesc in documentele oficiale referitoare la bugetul de campanie. Teama PSD si a lui Victor Ponta de a pierde alegerile ii determine sa angreneze in lupta impotriva candidatului ACL institutii ale statului. Astfel, numeroase primarii din tara sunt obligate sa distribuie aceste pliante mincinoase, cu scopul de a-i speria pe oameni", se mai precieaza in comunicat.

Gorghiu sustine ca "programul prezidentiabilului ACL nu contine nicio referire la scaderi de venituri pentru romani".

"Mai mult decat atat, Klaus Iohannis a declarat public ca, in calitate de presedinte, nu va promulga nicio lege prin care se taie salarii sau pensii. Obiectivul declarat al prezidentiabilului ACL este, dimpotriva, marirea veniturilor romanilor, ca urmare a performantelor economice care vor aparea prin impunerea unor politici liberale", mai sustine ACL.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.