Liderul senatorilor PSD Ilie Sarbu i-a criticat, intr-o sedinta a Biroului Permanent al Senatului, pe membrii Guvernului ca nu vin la dezbaterea proiectelor, aratand ca ministrii tin parlamentarii pe la usi pe motiv ca sunt ocupati si nici secretarii de stat nu stau de vorba cu alesii si ii sfideaza.

Senatorul PDL Anca Boagiu si liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, au ridicat, la sedinta Biroului Permanent din 29 septembrie, problema faptului ca la dezbaterea din comisii a proiectelor de lege nu sunt prezente institutiile care au initiat proiectele respective si ca este o chestiune care se repeta. Ilie Sarbu a spus ca opozitia are dreptate si ca nu este perrmis ca Senatul sa fie tratat astfel.

"Am ajuns intr-o situatie in care nu are rost sa mai venim nici noi aici. Noi ne facem ca ne jucam de-a Senatul? Institutie suprema, Legislativ... nu mai stiu cate atribute ii putem pune in coada... Nu se poate. Isi bat joc de noi? Mai mult, va spun, dragi colegi, cu toata deschiderea, cand va duceti pe la ministere ati vazut ca va tin pe la usi, toti. Nu au timp, sunt ocupati, sunt in sedinte. Nici secretarii de stat nu stau de vorba cu noi", a afirmat Ilie Sarbu, potrivit MEDIAFAX.

El a adaugat ca in aceasta situatie sunt si parlamentarii de la putere si ca reprezentantii in Executiv ii sfideaza, cu toate ca premierul le-a cerut ministrilor sa-si promoveze proiectele.

"Pe toti, si pe cei de la putere. Nu mai fiti atat de intelegatori, domnilor. Eu am fost in Comisia pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala. Stiu colegii care au fost cu mine atunci, nu discutam treaba asta. Nu era secretar de stat, la revedere. Vii cand vrei, cand vrei sa-ti treci legea, altfel... O sa vorbesc la grup, daca toate grupurile agreeaza ideea asta, nu se repeta. Ei stiu. Cand vad ca lasam portita deschisa, ne sfideaza, nu le mai pasa. Si la plen, ati vazut, ca tot domnul Iliescu vine si mai sunt cateva doamne care mai vin pe acolo de la dezvoltare rurala", a spus Sarbu

"As vrea sa mai adaug un lucru. Am fost in nenumarate ori - si am mai spus-o aici in sedinta Biroului permanent - martor la sedintele de coalitie, la Birourile permanente ale partidului, cand premierul le cere, mai mult decat speram noi, ministrilor sa vina, ca e interesul lor sa vina, sa ne explice, sa promoveze proiectele. Nu mai vin nici la comisii. In plen, nu stiu cati ministri am vazut. Haideti sa stabilim clar si fara sa mai facem exceptii", a mai aratat Sarbu.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a spus ca va trimite o scrisoare primului ministru in care sa il informeze asupra faptului ca ministrii sau secretarii de stat nu vin la dezbaterile din Senat asupra proiectelor initiate de Guvern

"Daca sunteti de acord, cu asentimentul evident al dumneavoastra, as face o scrisoare pe care s-o trimit tuturor membrilor Guvernului si tuturor institutiilor care sunt implicate cu proiecte legislative, prin care sa-i informez asupra acestei decizii, si prin care sa le atragem atentia ca in cazul in care nu vor fi reprezentati la acest nivel, atunci proiectelor nu li se va da curs. Parerea mea e ca nu trebuie luate in dezbatere... Nu luam in dezbatere fara prezenta lor si nu facem raport, ca nu asta e solutia. Solutia este sa fie reprezentantul Guvernului prezent", a aratat Tariceanu.

Citeste si:
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Parlamentul a aprobat bugetul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.