Presedintele Traian Basescu a avut, vineri dimineata, intr-un cadru informal, in marja summit-ului NATO, discutii cu presedintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel si premierul britanic David Cameron.

Presedintele Traian Basescu s-a aflat, vineri, in cea de-a doua zi a Summit-ului NATO din Tara Galilor, alaturi de alti lideri importanti ai Aliantei, la parada aeriana de avioane militare, la care au participat noua tari.

Avioanele au survolat Golful Cardiff incepand cu ora locala 08.30 (10.30 ora Romaniei), timp de 15 minute, presedintele Romaniei, Traian Basescu, asistand la eveniment, alaturi de presedintele Statelor Unite ale Americii, dar si de cancelarul german Angela Merkel, presedintele Frantei, Francois Hollande, premierul britanic James Cameron, precum si secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Pe parcursul evenimentului, Traian Basescu a stat langa Barack Obama, scrie MEDIAFAX.

Dupa ce au plecat de la ceremonie, Basescu si Obama au avut o discutie. De asemenea, Basescu a discutat cu Merkel si Cameron, potrivit fotografiilor postate pe pagina de Facebook ”Alaturi de presedintele nostru”.

In cea de-a doua zi a Summit-ului, presedintele Basescu participa la sesiunea lucrarilor Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de sef de stat si/sau guvern. Seful statului va sustine o declaratie de presa in jurul orei 14.30 (ora Romaniei), iar la ora 15.00 (ora Romaniei) are loc sesiunea lucrarilor Consiliului Nord-Atlantic la nivel de sefi de stat si/sau de guvern.

Potrivit BBC News Online, Ucraina, Afganistanul si viitorul Aliantei sunt principalele subiecte ale agendei politicienilor si diplomatilor participanti la Summit.

Liderii Aliantei au criticat, joi, Rusia pentru influenta sa "destabilizatoare" asupra crizei din estul Ucrainei. Ulterior, in cursul unei receptii gazduite de printul Charles, presedintele american Barack Obama le-a spus gazdelor ca va incuraja cetatenii americani sa viziteze Tara Galilor, laudand "extraordinara frumusete, oamenii minunati si ospitalitatea grozava" a acesteia.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Prima zi a Summit-ului s-a incheiat cu un dineu de lucru la Castelul Cardiff.

Politia a arestat patru persoane in timpul protestelor fata de NATO din fata castelului, inainte de inceperea dineului, dar protestatarii au fost mult mai putini decat se anticipase. Anterior in cursul zilei de joi, a avut loc un mars la care au participat circa 250 de protestatari, dar nu au avut loc arestari.

Evenimentele de vineri vor include doua sesiuni care vor reuni liderii celor 28 de state membre. Ministrii de Externe vor avea consultari cu UE, OSCE si Consiliul Europei. Ministrii Apararii se vor intalni cu omologii lor din Australia, Finlanda, Georgia, Iordania si Suedia pentru a discuta despre oportunitatile de cooperare.

Centrul orasului Cardiff a fost aproape blocat joi de masurile de securitate instituite in vederea dineului din cursul serii. Aproximativ 10.000 de ofiteri de politie din Anglia si Tara Galilor au fost mobilizati intr-o operatiune de securitate fara precedent pentru acest Summit NATO.

Citeste si:
Fostul preşedinte american, Barack Obama, a fost depistat pozitiv...
Fostul preşedinte american...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.