ACL ii raspunde presedintelui Basescu pe tema reducerii CAS, aratand ca seful statului acuza "pe nedrept" PNL si PDL de comportament electoral, in vreme ce el "isi pastoreste propriul partid in alegeri" si ca "este o dovada de si mai mare mare ipocrizie sa ataci singurul front ramas in calea PSD".

Alinata Crestin Liberala (ACL) a transmis vineri un comunicat de presa ca urmare a declaratiilor publice de joi ale presedintelui Traian Basescu.

"Scaderea contributiilor de asigurari sociale la angajator este o masura care poate echilibra economia romaneasca. Faptul ca Victor Ponta nu are la aceasta ora solutii de compensare a acestei scaderi in colectare nu absolva guvernul de responsabilitatea de a gasi surse de finantare pentru a sprijini o masura economica benefica pentru economia romaneasca", mentioneaza sursa citata.

Liberalii si democrat-liberalii afirma ca "este datoria guvernarii sa gaseasca solutii pentru o mai buna gestiune a colectarii veniturilor la bugetul de stat, dupa cum este datoria puterii aflata la guvernare de a reduce, prin organismele de reglementare si control, exaziunea fiscala. Reamintim faptul ca, in guvernarea Ponta, evaziunea a atins cote record in ultimii 10 ani".

"Domnul presedinte Basescu ne acuza pe nedrept ca avem un comportament electoral, in vreme ce isi pastoreste propriul partid in alegeri si exprima public optiuni de vot. Domnul presedinte Basescu ataca opozitia pentru ca propune o masura care are drept principiu calauzitor relaxarea fiscala, scaderea poverii fiscale a mediului privat din Romania. Atat PNL, cat si PDL, astazi membri ai aceleiasi aliante, au avut in propriile programe de guvernare masura scaderii CAS. Presedintele acuza, deci, consecventa in a propune Romaniei masuri echivalente cotei unice care au produs efecte benefice in economia romaneasca", se mai arata in comunicatul ACL.

Potrivit ACL, masura scaderii CAS este una "benefica si trebuie implementata, dupa cum si eliminarea taxelor suplimentare poate relansa economia - taxa pe stalp, acciza la combustibili, etc".

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

"Atat PNL, cat si PDL au militat activ pentru eliminarea lor, in timp ce presedintele Basescu sustinea, cu numai cateva luni in urma, ca taxa pe stalp este buna. Principiile economice fundamentale ale dreptei au fost intotdeauna relaxarea fiscala si stimularea economica pentru o mai buna colectare. CAS realizeaza exact aceasta relaxare. Chiar si domnul presedinte admite ca suprataxarea a franat economia Romaniei. Fiind, insa, implicat intr-o competitie electorala la care participa prin candidatii partidului sau, PMP, presedintele probabil ca a uitat. Este o dovada de si mai mare mare ipocrizie sa ataci singurul front ramas in calea PSD si sa-l acuzi de populism electoral", se mai arata in comunicatul ACL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.