Politica 8 Iulie 2014 15:39
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca Romania a fost guvernata de "legea junglei" in 2010-2011, cand doar cei puternici aveau acces la scoala sau fonduri UE si ceilalti puteau sa moara.

Seful Executivului a facut aceste afirmatii in cadrul unei conferinte de presa sustinuta, marti, la Ministerul Muncii, cu ocazia lansarii unui program social finantat din fonduri europene.

"Exista o conceptie care a guvernat Romania in 2010-2011, o conceptie - nu stiu daca e neaparat de dreapta sau de extrema-dreapta - eu o numesc o «lege a junglei», in care doar daca esti foarte puternic poti sa ai acces la scoala, doar daca esti foarte puternic ai acces la fondurile europene, daca nu, poti sa mori, in limbaj direct. Noi am venit la guvernare si asta vom face cat timp vom sta la guvernare, pe o conceptie de societate inclusiva in care, sigur, ii premiem si ii felicitam si ne mandrim cu cei foarte buni la scoala, ii felicitam si ne mandrim cu cei foarte buni din economie, dar nu-i abandonam pe ceilalti, pe cei care, dintr-un motiv sau altul, au nevoie de sprijin", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

El a apreciat faptul ca, dupa foarte multe discutii "sterile si personalizate" si dezbateri ideologice, inclusiv pe teme cum ar fi modificarile aduse Legii educatiei, fondurilor europene sunt folosite pentru proiecte destinate unor categorii vulnerabile. In opinia sa, este foarte important ca in Romania sa se dezvolte "economia sociala".

"O sa-mi spuna cei de foarte dreapta ca economia nu poate fi sociala, ca economia este doar competitie pura si cine rezista, rezista, cine nu, moare. Eu nu cred in chestia asta, eu cred ca o societate moderna trebuie sa aiba grija de toti membrii sai. Nu inseamna ca toti au aceleasi rezultate, dar inseamna ca pe toti trebuie sa-i sprijinim sa aiba rezultate mai bune in educatie, in viata economica, si, din acest punct de vedere, repet, cred ca e prima data dupa mult timp cand in sfarsit avem o dezbatere de ideologie si conceptii diferite asupra societatii romanesti. Pe de-o parte, o conceptie - eu o definesc si sper ca nu e peiorativ - ca o lege a junglei", a reiterat prim-ministrul.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Ponta a apreciat ca Romania trebuie sa fie o societate inclusiva in care si cei mai putini competitivi sa aiba o sansa de "a trai si de a supravietui si de a deveni mai competititivi" intr-un viitor apropiat.

"Vad ca ni se spune de ce nu-i lasam pe cei care n-au luat bacalaureatul pur si simplu sa moara de foame. Eu cred ca trebuie sa-i ajutam sa invete mai bine si sa ia bacalaureatul. De ce nu lasam categoriile vulnerabile, sa nu le mai dam fonduri europene, sa dam numai la societatile superperformante. Pentru ca eu cred ca trebuie sa-i ajutam sa aiba un loc de munca si sa aiba o sansa in aceasta tara in perioada urmatoare", a mai spus Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.