Premierul Victor Ponta a fost intrebat, luni, la Orastie, daca ministrul Educatiei, Remus Pricopie, va face obiectul discutiilor din CExN al PSD privind o eventuala remaniere, el aratand ca se va pronunta la final, respectiv dupa ce se vor finaliza testele nationale si bacalaureatul.

Solicitat sa comenteze informatiile aparute pe surse privind remanierea lui Pricopie, care ar urma sa fie discutata in CExN al PSD, la Orastie, Ponta a raspuns: "Pe surse sunt tot felul de lucruri. Pe mine ma intereseaza cum se termina testele nationale si bacalaureatul".

"Unele lucruri au fost bune, altele mai putin bune. Nu vreau sa ma pronunt eu decat la final. Deocamdata, insa, responsabilitatea domnului Pricopie - asta am si vorbit cu el si zilele trecute si vorbesc si zilele acestea - este ca aceste proceduri esentiale pentru sistemul de educatie preuniversitara sa se desfasoare cat mai bine", a adaugat Ponta, potrivit MEDIAFAX.

El a aratat ca Pricopie nu a venit la Orastie, la CExN al PSD, asa cum au venit ceilalti ministri, pentru ca i-a solicitat sa ramana in Bucuresti, la minister, pentru a se ocupa de desfasurarea examenului de bacalaureat.

"Sunt prezenti cei mai multi dintre ministri, mai putin domnul Pricopie, caruia eu i-am cerut sa ramana la minister si sa se ocupe, ca avem bacalaureatul, o chestie mai importanta decat orice intalnire a noastra", a spus Ponta.

Intrebat daca sunt posibile alte remanieri, el a aratat ca nu are in vedere asa ceva.

Ponta a venit, luni dimineata, in jurul orei 11.00 la Orastie, la sedinta informala a CExN al PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.