Deputatul Florin Popescu a fost trimis in judecata, sub control judiciar, de procurorii anticoruptie, care il acuza ca a cerut si primit de la administratorul unei firme peste 60 de tone de pui grill, pe care le-a distribuit ulterior cetatenilor, in campania electorala a alegerilor locale din 2012.

Directia Nationala Anticoruptie precizeaza ca Popescu va fi judecat pentru folosirea influentei, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, scrie MEDIAFAX.

Potrivit rechizitoriului, in 2012, Florin Popescu, "folosindu-si influenta si autoritatea ce decurgeau din functiile de presedinte al unui partid politic (PDL - n.r.), organizatia judeteana Dambovita si vicepresedinte al aceleiasi formatiuni politice la nivel national, l-a determinat pe un denuntator sa-i remita mai multe foloase necuvenite", mai precis cantitatea de 60.992,2 kg pui grill, in valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, in scop electoral, cetatenilor din judetul Dambovita, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012. In acea perioada, Popescu a candidat si el pentru obtinerea unui nou mandat in functia de presedinte al Consiliului Judetean Dambovita.

Anchetatorii detaliaza modul in care Florin Popescu a primit puii dati apoi cetatenilor. Astfel, in martie 2012, un intermediar i-a transmis denuntatorului, administrator al unei firme, ca se aproprie alegerile locale si trebuie sa dea filialelor locale ale partidelor politice importante cate 250.000 euro.

Denuntatorul, sustine DNA, i-a raspuns ca suma este prea mare, el fiind dispus sa dea cel mult cate 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important.

"La sfarsitul aceleiasi luni, inculpatul Popescu Florin Aurelian care, la alegerile locale desfasurate in luna iunie 2012, a candidat pentru un nou mandat in functia de presedinte al Consiliului Judetean Dambovita, a organizat mai multe sedinte la sediul partidului, la care au participat atat persoane desemnate sa coordoneze campania electorala in colegiile stabilite la nivelul judetului, cat si candidatii acestei formatiuni politice la functiile de primar. Cu acele ocazii, inculpatul le-a comunicat ca, in perioada urmatoare, le va trimite alimente pentru a le distribui in scop electoral cetatenilor din localitatile, unde isi depusesera candidaturile", mai spun procurorii.

Citeste si:
Cum te poate ajuta o campanie de advertoriale SEO?
Cum te poate ajuta o campanie...

In martie 2012, arata in continuare DNA, Florin Popescu s-a dus la sediul firmei denuntatorului si i-a cerut acestuia o cantitate de circa 50.000 - 60.000 de pui grill (60 - 80 de tone), precizandu-i ca o va distribui cetatenilor in scop electoral, lucru cu care acesta a fost de acord.

"S-a stabilit, in continuare, ca acea cantitate de pui sa fie depozitata in camerele frigorifice ale unei alte societati comerciale. In ziua de 5.04.2012, mai multe persoane, trimise de inculpatul Popescu Florin Aurelian, au incarcat in microbuze si transportat la diferite locatii, intreaga cantitate de pui grill. Ulterior, toate produsele primite au fost ambalate in pachete si distribuite, in scop electoral, simpatizantilor din localitatile in care membrii aceluiasi partid candidau la functia de primar", se mai arata in rechizitoriu.

Citeste si:
Deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. Ce acuzații grave i...
Deputatul Aurel Bălășoiu a...

DNA mai precizeaza ca la 25 aprilie 2014 procurorii au dispus instituirea sechestrului si notarea ipotecara, pana la concurenta sumei de 485.500 lei, asupra a doua imobile ale lui Popescu, situate in Targoviste.

Dosarul va fi judecat de instanta suprema, cu propunerea DNA de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse.

In 27 mai, plenul Camerei Deputatilor a respins cererea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Florin Popescu, fost membru PDL, care a trecut la PMP, de unde s-a autosuspendat dupa ce a fost declansata actiunea judiciara impotriva lui.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.