Mircea Basescu a declarat ca a vorbit cu fratele lui, presedintele Traian Basescu, de cand a inceput acest scandal si acesta este foarte suparat, precizand ca el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial si nu a incercat sa intervina pentru eliberarea acestuia.

Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, a spus joi dimineata, cand a iesit din curtea casei sale, ca presedintele stia despre cazul lui Bercea Mondial, asa cum "stia toata tara" si ca nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.

"Este o mare eroare sau sa-i spun rautate sa amesteci presedintele tarii intr-o asemenea problema (...) Este interpretarea lor ca eu zic ca presedintele stie. Presedintele stie despre un asemenea caz, cum sa nu stie. Stia toata tara si sa nu stie presedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Basescu, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat daca a vorbit cu fratele sau de cand a inceput acest scandal, Mircea Basescu a spus: "Am vorbit, bineinteles ca este suparat, este foarte suparat. Este extraordinar de urat din partea postului Antena 3 ca nu ne-a raspuns la telefon in timpul emisiunii si ca incerarca sa arunce, sa amestece in mocirla asta creata de ei presedintele tarii".

Ponta: Basescu sa DEMISIONEZE pentru cazul Mircea Basescu-Bercea Mondial!

Jurnalistii au spus ca presedintele nu a facut nicio declaratie de cand a inceput acest scandal, Mircea Basescu raspunzand: "N-avea pentru ce, ca nu stie nimic. Nu stim nimic, nu am auzit nimic, trebuie sa vedem si noi interceptarile alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013".

Mircea Basescu a mai spus ca nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, si nici nu a incercat eliberarea acestuia. El a precizat ca nu stie nici macar despre ce suma este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire in inregistrare reprezinta banii pe care Marian Capatana ii datora familiei lui Bercea Mondial.

"Eu nu am luat bani, doamna. Eu nu am luat niciun ban (...) Erau in biroul celalalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Basescu se refera in inregistrare, n.r.), nici nu stiu ce suma era. Probabil ca asa am spus. Dar nu stiu ce suma era, pentru ca era Marian Capatana cu plasa cu bani, la care ma si refer, in biroul celalalat, astepta sa le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei", a mai spus Mircea Basescu.
El a afirmat ca nu a incercat sa intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial si ca ii sfatuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori sa-i ajute sa-l elibereze pe Sandu Anghel, sa aiba incredere in justitie.

Citeste si:
Jador, primele declarații în scandalul cu Florin Salam. De la ce a...
Jador, primele declarații în...

Intrebat la ce s-a referit cand a spus ca a incercat sa faca tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Basescu a raspuns: "Nu sa-l scot eu doamna, sa se ajunga la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Bai, nu incercati sa dati bani la nimeni, pentru asta ca mai rau ii faceti lui Bercea, si aveti incredere ca justitia va rezolva problema». Ei tot timpul imi spuneau ca e nevinovat, «nasule, e nevinovat», si eu spuneam «ok, daca e nevinovat, justitia va rezolva problema» (...) De fiecare data le-am spus ca nu pot sa fac nimic, ca eu nu cunosc nici judecatori. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanta, dar mai mult de atata, nu aveam ce sa le fac".

Mircea Basescu a mai spus ca inregistrarea video prezentata de Antena 3 "este o deturnare a adevarului, intrucat au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei". El s-a declarat nemultumit si de faptul ca nu a putut sa ia legatura cu televiziunea, in timpul emisiunii, precizand ca atat el cat si avocatul lui au sunat de mai multe ori, fara rezultat.

Citeste si:
Vremea caldă și investițiile în surse alternative au înfrânt...
Vremea caldă și investițiile...

"Pot sa va spun ca am incercat sa intram, sa sunam, atat eu cat si avocatul, la numarul de telefon la care vorbise avocatul inainte de a incepe inregistrarile. Eu am sunat de vreo patru-cinci ori, avocatul de vreo sapte-opt ori si nu ne-a mai raspuns nimeni. In schimb, cand a sunat fina, i s-a raspuns imediat, ba inca s-a dat pauza dupa ce a sunat, astfel incat sa poate sa discute ei, sa o invete ce sa spuna. N-am ce sa spun mai mult, va spun ca nu am luat bani, ca n-am incercat sa aranjez eliberarea lui Bercea", a adaugat fratele presedintelui.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.