Consilierul judetean iesean Victor Chirila a fost exclus din PNL, sambata, din cauza colaborarii sale cu PSD.

La sedinta Delegatiei Permanente a PNL Iasi au participat 111 membri liberali, 70 dintre acestia votand pentru excluderea din partid a consilierului judetean Victor Chirila.

Lui Chirila i s-a reprosat apropierea de PSD, dupa ce liberalul a fost prezent in seara alegerilor europarlamentare la sediul PSD Iasi pentru a sarbatori victoria social-democratilor, apoi a participat la sedinta Comitetului Executiv al PSD Iasi.

Chirila a spus ca nu este "omul" PSD, ci vrea doar refacerea USL, el considerand ca iesirea PNL de la guvernare a fost o greseala.

Totodata, Chirila s-a pronuntat impotriva fuziunii dintre PNL si PDL.

Surse din PNL Iasi au precizat ca in sedinta de sambata a liberalilor ieseni Victor Chirila a criticat in termeni duri conducerea filialei judetene a partidului, insa presedintele organizatiei, Cristian Adomnitei, nu ar fi ripostat, pentru a nu tensiona atmosfera din sala.

Contactat de MEDIAFAX dupa sedinta Delegatiei Permanente a PNL Iasi, Victor Chirila a precizat ca va contesta hotararea de excludere la Curtea de Arbitraj a PNL, el invocand ca liderii ieseni ai PNL nu cunosc statutul partidului.

"Dupa parerea sefilor ieseni ai PNL, eu sunt exclus din PNL. Conform statutului, doar Delegatia Permanenta a partidului de la centru poate lua aceasta decizie, pentru ca sunt membru in acest for. Fac parte din Delegatia Permanenta intrucat am fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Iasi si am fost automat inclus in acest organism. E adevarat ca acum nu mai sunt vicepresedinte al CJ Iasi, dar eu am contestat la Tribunal masura inlocuirii mele din CJ. Asa ca pana la o sentinta definitiva, eu nu pot fi exclus de nicaieri”, a declarat Victor Chirila.

Joi, Victor Chirila anunta ca va conduce filiala din Iasi a Grupului de Identitate Liberala lansat de Calin Popescu Tariceanu, el sustinand ca multi liberali din teritoriu sunt dezamagiti de ruperea USL.

Citeste si:
Taximetriștii din Iași vor să scumpească tariful. Care este motivul...
Taximetriștii din Iași vor să...

"Nu e vorba aici de dragostea fata de PSD. Dar PNL ar trebui sa stea dracului patru ani in USL, asa cum am promis alegatorilor, nu sa ne pupam cu PDL", spunea Victor Chirila.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.