Politica 30 Mai 2014 12:16
Mircea Diaconu si-a ridicat de la BEC, vineri dimineata, mandatul de europarlamentar si a declarat presei, la final, ca nu candideaza la Presedintie pentru ca isi vede lungul nasului.

Diaconu a venit la BEC la ora 10.00 si si-a ridicat rapid mandatul, dupa care a iesit din sediul BEC. El a fost aclamat de un grup de simpatizanti, care strigau: "Mircea nu fura, nu minte, de aia il vrem presedinte". Diaconu le-a facut semn sa inceteze si le-a spus: "Hai, ma, terminati!".

Intrebat de jurnalisti daca va candida la Presedintie, el a raspuns negativ, precizand ca acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare si de partide. El a spus ca, "miraculos aproape", a fost votat cu aproape 7% pentru a deveni europarlamentar. "N-am castigat decat povara si responsabilitate", a spus Diaconul, potrivit MEDIAFAX.

Legat de candidatura la Presedintie, Diaconu a mai spus: "Fiecare ar trebui sa-si vada lungul nasului, eu mi-l vad".

El a mentionat ca are, ca parlamentar, parghii limitate pentru a raspunde increderii acordate de cei care l-au votat.

Diaconu a spus ca va lansa, la ora 18.30, o carte la Bookfest, de care este foarte mandru si pe care o considera, spre deosebire de dobandirea mandatului de europarlamentar, una dintre adevaratele sale realizari. Actorul a plecat apoi de la sediul BEC.

USD va desemna drept candidat la alegerile prezidentiale o persoana cu notorietate, iar printre aceste persoane, conform ultimelor sondaje publice, poate fi si Mircea Diaconu, a declarat, joi seara, liderul PSD, Victor Ponta, precizand acest scenariu ca varianta in care nu ar candida chiar el la Presedintie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.