Politica 24 Mai 2014 10:16
Seful Pentagonului, Chuck Hagel, va incepe miercuri un turneu de 12 zile, urmand sa se deplaseze in Singapore, Belgia, Romania si Franta.

Acest turneu va incepe cu o scurta deplasare la baza militara Elmendorf din Alaska, unde secretarul american al Apararii va evalua capacitatile de aparare antiracheta, a anuntat vineri purtatorul de cuvant al lui Hagel, contraamiralul John Kirby, transmite MEDIAFAX.

Ulterior, Hagel se va deplasa spre Singapore, pentru a asista, in perioada 30 mai-1 iunie, la Dialogul de la Shangri-La, un mare forum anual consacrat securitatii in regiunea Asia-Pacific. Dupa aceasta vizita, el va participa, pe 3 si 4 iunie, la reuniunea ministrilor Apararii din cadrul NATO, prima intalnire de acest tip "dupa incursiunile Rusiei in Ucraina", a adaugat Kirby.

Hagel "crede ca aliatii nostri europeni trebuie sa considere aceasta criza drept o oportunitate pentru revitalizarea NATO si reafirmarea angajamentelor lor in favoarea apararii colective", a spus purtatorul de cuvant.

Apoi seful Pentagonului urmeaza sa se deplaseze in Romania, unde va vizita o nava americana, crucisatorul USS Vella Gulf, aflat in prezent in Marea Neagra. El isi va incheia turneul prin vizitarea Frantei, unde se va intalni cu omologul sau Jean-Yves Le Drian, inainte de a participa la ceremoniile dedicate Debarcarii din Normandia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.