Politica 14 Mai 2014 12:47
Elena Udrea a jucat tenis, marti, cu fosta campioana Ruxandra Dragomir, liderul PMP apreciind ca i-a iesit mai bine "saltul" cu parasuta decat demonstratia de tenis.

Elena Udrea a venit imbracata cu bluza ciclame si pantaloni gri si incaltata cu tenisi roz, la intalnirea cu Ruxandra Dragomir, fosta presedinta a Federatiei Nationale de Tenis si candidat al PMP pentru un post de senator la alegerile partiale din 25 mai din sectorul 4 Bucuresti.

"Aveti o fusta si pentru mine?", a spus Udrea dupa ce a vazut ca Ruxandra Dragomir era echipata cu fustita si tricou cu insemnele PMP pentru partida de tenis.

Elena Udrea a jucat cateva minute tenis cu Ruxandra Dragomir pe un teren apartinand unui club de langa Parcul Tineretului. "Am rugat-o (pe Ruxandra Dragomir - n.r.) sa se uite unde sunt eu ca sa trimita mingea exact acolo. Ar fi complicat sa ma duc eu dupa minge", a explicat Elena Udrea ziaristilor.

Udrea a aratat ca din 2009 cand a jucat la Paris nu a mai exersat miscarile necesare pentru tenisul de camp. "Cred ca am practicat cam toate sporturile posibile. La tenis nu am stat foarte mult sa invat sa joc pentru ca mi s-a parut complicat sa merg dupa minge. Adica pana inveti sa joci cam fugi dupa minge si asta m-a descumpanit. Am renuntat repede", a mai spus Udrea.

Avand in vedere ca mai e puin timp pana la alegeri, Udrea a fost intrebata ce sporturi urmeaza sa mai faca, dupa parasutism si tenis de camp.

"Am sarit cu parasuta, astazi am jucat tenis, cred ca mi-a iesit mai bine saltul decat demonstratia de astazi, nu stiu, ma astepta sa vad domnul Ponta ce o sa spuna despre povestea asta cu tenisul, nu stiu ce interpretare poate sa dea activitatii noastre de astazi, dar cum este dansul misogin, sigur va gasi ceva de spus", a aratat Elena Udrea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.