Liderul PSD Liviu Dragnea sustine ca va fi alaturi de Victor Ponta indiferent ce decizie va lua acesta in privinta candidaturii la Presedintie.

"Eu voi fi alaturi de Victor Ponta indiferent ce decizie va lua si voi ramane cu el in echipa indiferent ce se va intampla dupa alegerile prezidentiale", a spus Dragnea. Intrebat daca dupa europarlamentare Ponta isi va anunta candidatura la prezidentiale, Dragnea a raspuns: "Asta n-am de unde s-o stiu".

El a precizat ca, dincolo de persoane, cel mai important pentru prezidentialele din Romania este profilul de candidat. "Si, daca ne uitam in sondaje, se pare ca majoritatea romanilor ar dori ca viitorul presedinte sa fie diferit de Traian Basescu si e firesc dupa zece ani sa doresti ceva nou, ceva diferit", a spus Dragnea la "Dupa 20 de ani" de la ProTV.

Intrebat daca Ponta este diferit, Dragnea a raspuns: "Nu vorbeam de domnul Ponta". "Decizia de candidatura la prezidentiale este o decizie unipersonala. Fiecare va decide. Deja am vazurt foarte multi care si-au anuntat dorinta de a candida: domnul Calin Popescu Tariceanu, domnul Crin Antonescu, domnul Catalin Predoiu, domnul Razvan Ungureanu, cred ca si doamna Elena Udrea. (...) si domnul Geoana. Este bine ca sunt oameni care isi doresc sa fie presedintele Romaniei, dar pana la urma este important ce profil de candidat, ce profil de presedinte ar fi bun pentru aceasta tara”, a spus Dragnea, citat de MEDIAFAX.

Intrebat daca el, personal, crede ca Victor Ponta ar trebui sa candideze la prezidentiale, Dragnea a raspuns: "Aici nu merge cu credeti, pentru ca nu discutam de cadidatura la o primarie. Discutam la candidatura la cea mai importanta functie din stat si aici decizia este numai a celui care ar fi bine sa candideze sau nu ar fi bine sa candideze".

"Daca domnul Ponta va candida sau nu, asta va fi decizia dumnealui", a adaugat Dragnea. El a precizat ca a avut discutii cu Ponta pe acest subiect si ca, din moment ce nu au fost publice, inseamna ca nu poate sa dea detalii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.