Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca senatorul Calin Popescu Tariceanu va avea sprijinul grupurilor parlamentare PSD-UNPR, PC si UDMR pentru candidatura la sefia Senatului, in urma unui acord politic incheiat in cursul zilei de luni.

"Domnul Tariceanu e propunerea oficiala pentru sefia Senatului. Domnia sa vrea sa candideze si are sprijinul grupurilor parlamentare PSD-UNPR, PC si UDMR", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

El a spus ca Tariceanu va duce mai departe proiectele cu care USL s-a prezentat in 2012 in fata electoratului.

"Domnul Tariceanu are si experienta si incarcatura politica necesara pentru a lucra alaturi de toti cei care au candidat de fapt atunci si si-au angajat raspunderea in fata electoratului", a spus Ponta.

El a aratat ca "liberalii adevarati" vor trece peste "nemultumirile personale" si il vor vota pe Tariceanu la sefia Senatului, a doua functie in stat.

Intrebat daca PSD nu avea oameni "destoinici" care sa candideze la sefia Senatului, Ponta a aratat ca termenul nu-i apartine, dar il agreeaza si in privinta lui Tariceanu, si in privinta celor mai multi senatori PSD.

Victor Ponta a spus ca PSD nu sustine un social-democrat la sefia Senatului, pentru ca asa s-a angajat la formarea USL.

"Asa am promis si ne-am angajat cand am format USL: PSD are presedintele Camerei, iar un reprezentant al ACD PNL-PC, functia de presedinte al Senatului. PC sigur ar fi avut candidat, insa e un acord politic la care am ajuns azi si care va fi prezentat de a sustine - senatorii PSD-UNPR, PC si UDMR - candidatura domnului Tariceanu", a mai spus Ponta.

Senatorul independent Calin Popescu Tariceanu a declarat, luni, ca USD i-a propus sa candideze la sefia Senatului, iar el a acceptat acest lucru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.