Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca, in situatia in care PNL se razgandeste si revine la guvernare, el este gata pentru refacerea USL, aratand ca acest lucru se va intampla fara insa a da afara UDMR de la guvernare.

Ponta a spus ca PSD a avut 13 ministri si ramane cu 13 ministri in noul Guvern, ceea ce reprezinta un mesaj catre "colegii liberali".

Potrivit MEDIAFAX, intrebat ce va face daca PNL se razgandeste si va reveni la guvernare, Ponta a raspuns: "Sunt gata sa refacem USL, pentru ca eu cred ca e cea mai buna formula de guvernare".

El a aratat ca nu se pune problema de a da UDMR afara de la guvernare in situatia in care PNL ar decide sa revina in Guvern, ci de a respecta ceea ce atat el, cat si liderul liberal Crin Antonescu au semnat in 2012 cu UDMR.

"Se pune problema sa aplicam ce am semnat si eu si Crin Antonescu in 2012 si anume ca UDMR sa fie prezent cu doua ministere. Ministerul Culturii - PNL, Mediu - PSD, deci putem reface USL tinandu-ne de cuvant fata de UDMR", a spus Ponta.

El a aratat ca are un mesaj clar adresat "colegilor PNL" ca in orice moment va exista oportunitatea refacerii USL.

"Din punctul meu de vedere, ca premier si lider PSD, aceasta posibilitate e cea mai buna varianta de guvernare pentru Romania in perioada care urmeaza", a mai spus Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.