Liderii USL Victor Ponta si Crin Antonescu, impreuna cu reprezentanti ai conducerilor PSD si PNL, se vor intalni luni, la ora 13.00, cel mai probabil la Biroul presedintelui Senatului, au declarat surse din PSD si PNL.

Aceasta este prima intrevedere dupa sistarea, martea trecuta, a discutiilor privitoare la restructurarea Guvernului.

Purtatorul de cuvant al PNL, Cristina Pocora, declara, la finalul reuniunii de duminica de la sediul partidului, ca, pentru intalnirea de luni cu Victor Ponta, liderii liberali Crin Antonescu si Klaus Iohannis au primit "un mandat de fermitate", care inseamna respectarea cu strictete a protocolului USL.

"Maine (luni - n.r.), la intalnirea cu premierul Victor Ponta, copresedinte al USL, domnul presedinte Crin Antonescu si prim-vicepresedintele Klaus Iohannis au primit un mandat de fermitate, un mandat care inseamna respectarea cu strictete a protocolului USL. PNL respecta si isi doreste sa faca parte din proiectul USL, asa cum a fost el votat si mandatat de cetateni, in alegerile din 2012", a declarat Pocora, potrivit MEDIAFAX.

In cele sase zile de criza nu a existat nicio intrevedere intre liderii PSD si PNL si, potrivit declaratiilor facute de acestia, nici macar o incercare de convocare a unei sedinte a USL, in conditiile in care fiecare dintre parti preciza ca asteapta un semn de la cealalta parte pentru a se reintalni.

Totodata, presedintele PNL Crin Antonescu a lipsit din tara in aceasta perioada, el aflandu-se intr-o vizita cu caracter privat in strainatate.

Drept urmare, atat Crin Antonescu, cat si Victor Ponta, dar si ceilalti reprezentanti ai PSD si PNL au comunicat in aceste sase zile prin intermediul presei, lansand acuze reciproce si invitandu-se unii pe altii la a spune de o maniera clara daca doresc ca USL sa continue sa existe.

Presedintele PSD Victor Ponta a anuntat, vineri, ca a "ales" ca in 2014-2016 sa fie pastrata formula de succes USL, apreciind ca USL reprezinta cea mai buna formula de guvernare si ca USL poate oferi stabilitate politic si guvernamentala pentru perioada care urmeaza.

Citeste si:
Claudiu Năsui face dezvăluiri șocante despre 9 membri PNL
Năsui, dezvăluiri șocante...

Ponta nu a precizat, insa, ca PSD ar renunta la propunerea de restructurare a Guevrnului care implica patru functii de vice-premier, una pentru fiecare partid component -PSD, PNL, UNPR si PC, in conditiile in care PNL se opune categoric infiintarii unei noi functii de vicepremier, care sa revina conservatorilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.