Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca o eventuala amanare a aplicarii accizei la motorina cu trei luni ar insemna inca 400 de milioane de lei lipsa la incasari, el aratand ca la benzina in mod sigur nu se va amana aplicarea accizei.

"Azi avem intalnire cu cei de la CE, FMI si BM si e una din variante. Altfel, insa, dupa cum stiti, acciza intra in vigoare la 1 aprilie. Anuntam deciziile dupa discutia de azi", a declarat luni Ponta, solicitat sa detalieze declaratia sa referitoare la o posibila amanare a aplicarii accizei cu inca trei luni si intrebat daca luni se va discuta varianta finala cu FMI, transmite MEDIAFAX.

Intrebat daca o eventuala amanare a accizei ar fi posibila doar pentru motorina sau si pentru benzina, Ponta a precizat: "Nu, la benzina in mod sigur suntem pe locul 28 din 28 de tari ale UE, deci acolo nu exista un impact puternic care ar dezavantaja sau ar marca competitivitatea economiei romanesti. Si la motorina suntem de asemenea in partea de jos a topului".

Presedintele Traian Basescu a anuntat duminica, dupa o intalnire cu delegatia FMI, ca nu sustine introducerea unei accize suplimentare pentru benzina si motorina, deoarece nu o considera necesara.

Anterior, surse oficiale declarau ca presedintele Traian Basescu va semna scrisoarea cu FMI daca acciza de 7 eurocenti la benzina nu va fi specificata in document, iar acciza la motorina va fi amanata cel putin 3 luni, masura agreata de premierul Victor Ponta, dar nu si de PNL, care vede astfel diminuate sansele reducerii CAS din iulie.

O misiune a FMI se afla la Bucuresti, impreuna cu reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Bancii Mondiale, pentru discutii privind prima si a doua evaluare a acordului stand-by, vizita care se va incheia miercuri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.