Guvernul va numi, in sedinta de miercuri, un alt prefect in judetul Buzau, a anuntat premierul Victor Ponta.

"Vreau ca si in teritoriu toata lumea sa isi faca datoria si vreau mai multa competenta. Pe cei care nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor ii inlocuim. La Buzau inteleg ca lucrurile nu au mers bine si, la propunerea ministrului de Interne (post ocupat in prezent, ca interimar, de Gabriel Oprea - n.r.), maine o sa numim un alt prefect la Buzau, capabil sa faca fata la aceste incercari. E valabil pentru toti ceilalti reprezentanti ai Ministerului de Interne si ai Guvernului", a spus Ponta, prezent, marti seara, la Ministerul de Interne, potrivit MEDIAFAX.

Vicepremierul Liviu Dragnea anuntase anterior ca nu sunt foarte multe sanse ca Gabriel Balta sa mai fie prefect, dar ca decizia va fi luata saptamana viitoare, dupa rezolvarea problemelor meteorologice, deoarece nu este normal ca schimbarea sa fie efectuata acum.

Astfel, ministrul Administratiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, afirmase ca "nu sunt foarte multe sanse" ca Gabriel Balta sa mai fie pastrat in postul de prefect al judetului Buzau dupa ce problemele meteorologice vor fi depasite.

El a anuntat ca premierul Victor Ponta a fost de acord ca saptamana viitoare, dupa ce sunt rezolvate problemele meteorologice, sa fie luate masuri in cazul autoritatilor din judetul Buzau si s-a aratat din nou nemultumit de modul in care acestea au actionat la deszapezire.

"Eu apreciez ce s-a facut la Buzau pe cuprinsul intregului judet, dar faptul ca astazi inca mai erau cinci comune blocate si, cel mai rau, nu se stia exact situatia din fiecare comuna, care se putea afla foarte simplu, discutand amanuntit cu fiecare primar (...) Eu apar si protejez un coleg pana la o limita, pana la limita peste care, daca se trece, se pun in pericol toate actiunile si integritatea populatiei. Acesta este motivul pentru care l-am informat pe primul-ministru dupa ce m-am intors de la Buzau si a decis primul-ministru ca analiza si masurile, care nu vor intarzia sa fie luate, pentru Buzau sa fie luate saptamana viitoare, dupa ce incheiem aceste operatiuni", a spus Dragnea.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

El a precizat ca la Buzau a fost trimis secretarul de stat din Ministerul Administratiei Iulian Matache, care va sprijini coordonarea si "va avea grija" ca tot ceea ce a fost stabilti ca mod de actiune sa se si intample.

"Prefectul a avut o activitate buna pana acum, dar daca in situatiile astea limita, cand este nevoie de o mana-forte, gandire limpede si decizii luate rapid, nu performeaza, nu stiu daca poate in continuare sa indeplineasca aceasta functie. Ca sa schimbi insa prefectul maine, in plin viscol, nu e in regula, dar, dupa parerea mea, nu mai sunt foarte multe sanse sa ramana", a adaugat Dragnea.

Marti, prezent la Buzau, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul in care autoritatile buzoiene au gestionat situatia in localitatile izolate de zapada si, intrebat daca va lua masuri impotriva prefectului Gabriel Balta, a spus ca se gandeste "la mai multe masuri", dar nu crede ca "este bine sa le ia acum".

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

El a aratat ca se astepta ca autoritatile sa ia decizii mai ferme in ceea ce priveste situatia din judet, insa "s-au blocat la cinci comune izolate".
Vicepremierul a adaugat ca se gandeste sa ia masuri, insa dupa ce va trece si urmatoarea perioada de viscol si ninsori, prognozata de meteorologi.

Intrebat daca va lua masuri impotriva prefectului de Buzau, Gabriel Balta, care nu a stiut, marti, cate localitati buzoiene sunt izolate, Dragnea a afirmat ca se gandeste la mai multe masuri pe care insa nu le va lua acum.

Vicepremierul Liviu Dragnea si ministrul Apararii, Mircea Dusa, au mers, marti, in comuna buzoiana Vadu Pasii, ei fiind insotiti de prefectul Gabriel Balta.

Intrebat de jurnalisti daca stie cate localitati mai sunt izolate in judetul Buzau, prefectul a spus ca mai sunt cinci comune izolate, iar intrebat care sunt acestea, el nu a putut preciza.

Citeste si:
Un nou cutremur a avut loc în România. Ce intensitate a avut acesta
Un nou cutremur a avut loc în...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.