Presedintele Traian Basescu a trimis, joi, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii privind parteneriatul public-privat.

Legea trimisa spre promulgare reglementeaza incheierea si derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, dupa caz, reabilitarea si/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestarii unui serviciu public si/sau operarii unui serviciu public.

Astfel, in cererea de reexaminare, se mentioneaza ca, potrivit art. 38 din noua Lege a parteneriatului public-privat, partenerul public poate sa denunte unilateral contractul de parteneriat public-privat din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz.

"Avand in vedere ca legea nu defineste «motivele exceptionale legate de interesul national sau local», ipoteza care poate genera o denuntare unilaterala a contractului, consideram ca se impune stabilirea clara, prin lege, a situatiilor ce pot constitui motive exceptionale de interes national sau local ce conduc la incetarea unilaterala a contractului. Aceasta reglementare detaliata a masurilor exceptionale in care poate fi denuntat contractul de parteneriat public-privat se impune cu atat mai mult cu cat in aceasta situatie partenerul privat va avea dreptul sa primeasca o despagubire daca aceasta denuntare ii creeaza un prejudiciu", se arata in solicitarea presedintelui, transmite MEDIAFAX.

El mentioneaza ca, pentru atragerea investitorilor, este necesar ca Romania sa aiba un cadru juridic predictibil in materie, astfel incat sa se cunoasca de la inceput regimul juridic aplicabil parteneriatului public-privat.

"Or, o asemenea prevedere ce nu reglementeaza in mod transparent aspectele ce pot conduce la denuntarea unilaterala a contractului lasa loc arbitrariului si unei marje largi de actiune partenerului public in derularea eventualelor contracte de parteneriat public-privat, ceea ce poate afecta climatul investitional", atrage atentia seful statului.

Presedintele aduce ca argument jurisprudenta Curtii Constitutionale in ceea ce priveste aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate pe care un text de lege trebuie sa le indeplineasca. Astfel, CC a constatat ca "legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila", ca, potrivit Legii privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, "textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce", "actele normative trebuie redactate intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie".

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesara. Curtea mai mentioneaza ca trebuie avute in vedere si dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora, "In Romania, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea constata ca nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii, se arata in cererea de reexaminare.

Presedintele considera, totodata, ca art. 42 din noua Lege a parteneriatului public-privat prevede o procedura lipsita de transparenta in ceea ce priveste inlocuirea partenerului privat, fara realizarea unei noi proceduri de atribuire.

Citeste si:
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Parlamentul a aprobat bugetul...

Potrivit articolului 42, alin. (1), in cazul in care partenerul privat sau societatea de proiect nu isi indeplineste obligatiile asumate in cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligatiile fata de finantatorii proiectului, partenerul public, din proprie initiativa sau la solicitarea finantatorilor proiectului, va putea inlocui partenerul privat in conditiile alin. (2) si (3).

Alineatul 2 stabileste ca inlocuirea partenerului privat se poate face fara realizarea unei noi proceduri de atribuire, numai daca: a) aceasta posibilitate a fost prevazuta in cadrul documentatiei de atribuire initiale intr-o modalitate clara, precisa si neechivoca, indicandu-se cauzele unei astfel de inlocuiri potentiale si conditiile in care poate fi realizata, in conformitate cu prevederile normelor de aplicare; si b) aceasta posibilitate a fost inclusa in cadrul contractului de parteneriat public-privat, in conformitate cu prevederile normelor de aplicare.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

Conform alineatului 3, in absenta indeplinirii tuturor conditiilor prevazute la alin. (2), orice inlocuire a partenerului privat necesita declansarea unei noi proceduri de atribuire.

Presedintele considera ca, desi procedura inlocuirii partenerului privat, fara derularea unei noi proceduri de atribuire, in cazul in care partenerul privat sau societatea de proiect nu isi indeplineste obligatiile asumate in cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligatiile fata de finantatorii proiectului, poate fi justificata, principiile egalitatii de tratament si transparentei decizionale trebuie aplicate. El subliniaza ca aceste principii sunt menite sa ofere o protectie adecvata investitorilor in cadrul procedurilor derulate pentru atribuirea contractelor, precum si posibilitatea verificarii cheltuirii banilor publici, avand in vedere faptul ca, potrivit art. 12 din noua lege, "partenerul public poate contribui la finantarea realizarii investitiilor cu resurse financiare publice provenind exclusiv din fonduri externe nerambursabile postaderare si din contributia nationala aferenta acestora, in conditiile prevazute de legislatia Uniunii Europene".

Citeste si:
Președintele cere reexaminarea legii pentru anularea unor obigații...
Președintele Klaus Iohannis...

"Mai mult decat atat, consideram ca este necesar ca legea sa prevada criteriile in baza carora vor fi atribuite proiectele de parteneriat public-privat, atunci cand nu va avea loc o noua procedura de atribuire intemeiata pe legislatia privind achizitiile publice si nu prin intermediul normelor de aplicare, ce au o forta juridica inferioara legii", se mai arata in cererea de reexaminare.

In luna octombrie, Guvernul a aprobat, fara sa fie anuntat public, proiectul de lege privind PPP, intr-o forma care ii permite sa inlocuiasca, din proprie initiativa sau la cererea finantatorilor, firma angajata intr-un proiect de parteneriat public-privat si care nu isi respecta obligatiile contractuale sau fata de finantatori, fara insa sa initieze o noua procedura de atribuire,cu licitatie sau cerere de oferte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.