Camera Deputatilor a dezbatut si adoptat pe articole, marti, in forma aprobata de Comisiile de Industrii si Servicii, Legea minelor, in 45 de minute, in conditiile in care raportul comisiilor le-a fot distribuit parlamentarilor in timpul dezbaterii.

Proiectul de lege urmeaza sa intre tot marti la votul final al Camerei, care este for decizional.

Proiectul de lege are caracter organic.

Niciun amendament sustinut in plen nu a fost adoptat.

In cadrul dezbaterilor generale, liderului grupului PDL, Mircea Toader, a solicitat retrimiterea la Comisii, invocand faptul ca proiectul de lege a fost avizat intr-un timp foarte scurt.

"Nu exista clarificari referitoare la redeventa incasata pe apa din subteran, cum e utilizata de administratiile locale, cine taxeaza. Ajungem sa taxam tot, stiti cum - fraierul, apa si aerul. Apropos de expropriere, forma adoptata nu e cea corecta, pentru investorii privati trebuie alta prevedere. Eu va rog sa retrimiteti la comisie, sa o rediscutam, mai ales ca sun foarte multe amendamente aparute in raport, fara a fi sustinute de cineva", a spus Toader, potrivit MEDIAFAX.

Propunerea sa de retrimitere la comisii a fost insa respinsa de plenul Camerei.

Deputatul PDL Lucian Bode a luat cuvantul la dezbateri generale si a criticat faptul ca in Raport apar amendamente neasumate de cineva.

"Exista o graba dublata de lipsa de transparenta. Nici apa de izvor nu scapa de impozitarea Guvernului. Acest proiect de lege copiaza in parte din textul proiectului lege privid Rosia Montana. Grupul PDL nu poate sustine proiectul de lege cu atat de multe lacune, promovat netransparent", a spus Bode.

La randul sau, deputatul PDL Adrian Gurzau a protestat in timpul debztaerii, el afisand o panza alba pe care scria "Uniti salvam Rosia Montana!".

Si deputatii Varujan Pambuccian - minoritati, Daniel Oajdea - PP-DD, Remus Cernea - neafiliat s-au pronuntat impotriva proiectului de lege.

Totodata, grupul UDMR a anuntat, prin vocea deputatului Antal Arpad, ca va vota impotriva proiectului de lege.

Citeste si:
Vasile Blaga îi dă replica lui Băsescu: ”PDL nu poate fi reînviat...
Vasile Blaga îi dă replica...

"Aseara a fost un simulacru de dezbatere in Comisiile de Industrii. Materialele ne-au fost puse la dispozitie in timpul sedintei. Sedinta de aseara a fost o premiera absoluta, orice amendament, oricat de logic, a fost respins. UDMR nu va vota acest proiect de lege", a spus Antal Arpad.

In favoarea proiectului de lege s-a declarat grupul PNL.

Legea minelor a fost adoptata, luni, de catre Comisiile reunite de Industrii si Administratie ale Camerei, in forma agreata in USL, toate amendamentele opozitiei fiind respinse.

Modificarea Legii minelor a fost respinsa, anterior, in plenul Senatului, fiind exprimat un numar de voturi sub minimum necesar pentru adoptarea acesteia, dupa o serie de dispute aprinse intre senatorii PDL si cei ai puterii in ceea ce priveste prevederile acesteia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.