Avocatul lui Liviu Dragnea a cerut, vineri, instantei supreme retrimiterea dosarului referendumului la DNA, sustinand ca procurorii nu i-au permis vicepremierului sa studieze integral materialul de urmarire penala, astfel ca nu a putut sa ia la cunostinta toate probele si sa faca cereri in aparare.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au luat vineri in discutie dosarul "Frauda la referendum", in care sunt acuzati Liviu Dragnea si alti 74 de inculpati.

Marian Nazat, avocatul lui Liviu Dragnea, a cerut instantei restituirea dosarului la Directia Nationala Anticoruptie, pentru refacerea urmaririi penale, pe motiv ca anchetatorii nu i-au permis sa studieze tot materialul de urmarire penala si pentru ca din dosar nu ar rezulta clar faptele pentru care este judecat.

"Nu i s-a permis sa studieze integral materialul de urmarire penala si nu a luat la cunostinta toate probele, remedierea se poate face doar prin restituirea cazului la Parchet. Amanarile cerute de Dragnea la acel moment au izvorat din atributiile sale de premier si ministru. Am cerut audierea lui Victor Ponta, cererea a fost respinsa, iar ulterior si Victor Ponta a facut o astfel de cerere, tot respinsa. Sa depuna Parchetul acea adresa a lui Victor Ponta. Am facut o cerere in aparare, dar la noua zile procurorii au trimis rechizitoriul la instanta, astfel nu s-a mai oferit posibilitatea administrarii probelor in aparare. Dragnea a fost pus intr-o situatie de inegalitate evidenta, pentru ca dosarul a ajuns la judecator doar cu probele Parchetului, nu si cu probele apararii, asa cum prevede legea", a spus avocatul Nazat, potrivit MEDIAFAX.

Acesta a precizat ca anchetatorii nu au dat dovada de impartialitate atunci cand au emis o adresa catre Institutul de Cercetari Tehnico-Stiintifice, prin care multumeau institutiei pentru operativitatea in efectuarea unor expertize si in care aratau ca aceasta cauza este extrem de complexa si se afla in Mecanismul de Cooperare si Verificare.

"Exista o adresa la dosar in care doi procurori multumesc institutului de expertiza pentru cooperarea in aceasta cauza, care este extrem de complexa si care se afla in Mecanismul de Verificare si Cooperare", a mai spus Nazat.

Avocatul a adaugat ca lipsa de impartialitate a cel putin unuia dintre procurori, respectiv a fostului sef la Sectiei I din DNA, Lucian Papici, ar rezulta si din interviul pe care acesta l-a dat unei publicatii ulterior trimiterii in judecata a dosarului si in care divulga "chestiuni din bucataria interna" a anchetei, in sensul ca unii dintre procurorii initial desemnati in caz s-au retras din cercetari din cauza unor motive necunoscute.

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

Nazat a cerut restituirea cauzei la Parchet, pentru lamurirea acestor chestiuni si pentru refacerea rechizitoriului, dupa ce a aratat ca din intreg documentul nu rezulta cu claritate acuzatiile si modul in care Dragnea ar fi facut faptele de care este acuzat de procurori.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie se vor pronunta cu privire la cererea avocatului lui Dragnea in 10 ianuarie, cand a fost stabilit urmatorul termen in dosar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.