Premierul Victor Ponta a anuntat ca va merge, miercuri, in Parlament impreuna cu toti ministrii, pentru votul la proiectul de buget pe anul viitor si ca spera ca bugetul sa poata fi valabil "cu toate sicanele si sabotajele".

"Se voteaza astazi bugetul, cu toate sicanele si sabotajele pe care le stiti. Un singur lucru imi doresc: ca de Sarbatori romanii sa stie ca au un buget prin care pot sa simta in buzunarul lor lucrurile bune si munca pe care au depus-o cu totii in acest an", a spus Ponta ministrilor in sedinta de guvern, transmite MEDIAFAX.

Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au stabilit ca plenul Parlamentului sa dea votul final asupra bugetului de stat pe 2014 miercuri la pranz.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marti, intr-o sedinta maraton toate articolele si anexele proiectului bugetului de stat pe anul 2014.

Presedintele Basescu a discutat, marti, la Cotroceni, cu premierul Ponta, la intalnire fiind prezenti ministrii Chitoiu si Voinea, precum si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Seful statului a afirmat, in declaratia de presa sustinuta dupa intalnirea de la Palatul Cotroceni, ca punctul de vedere al lui Victor Ponta a ramas "inflexibil", respectiv ca va fi introdusa taxa suplimentara la combustibili.

Anterior afirmatiei lui Basescu, premierul Victor Ponta a declarat ca presedintele nu si-a schimbat pozitia fata de proiectul de buget, care a fost extrem de "inflexibila", iar singura rugaminte a Guvernului a fost, in aceste conditii, sa nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.

Presedintele va respinge Legea bugetului, o va retrimite Parlamentului si ia in calcul, ulterior, si sesizarea Curtii Constitutionale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.