Parlamentarii PDL nu vor participa la comisia privind anchetarea CEC, a declarat, luni, presedintele PDL, Vasile Blaga, aratand ca prin initiativa infiintarii unei astfel de comisii Victor Ponta demonstreaza ca de fapt nu vrea sa discute in spatiul public bugetul.

"Nu vom participa la nicio astfel de comisie CEC pentru ca de fapt ce vrea Ponta? Nu vrea sa discute in spatiul public bugetul. Aceasta este intentia domniei sale si atunci acest om care minte cum respira (...) vrea sa deturneze atentia opiniei publice de la problemele mari pe care le ridica aceasta constructie bugetara, cea mai contestata dupa 1990", a precizat Vasile Blaga, intrebat in legatura cu participarea parlamentarilor PDL la constituirea comisiei de ancheta CEC, transmite MEDIAFAX.

Fiica cea mare a presedintelui Traian Basescu, Ioana, a achizitionat un teren in judetul Calarasi, cu un credit facut la CEC.

Plenul Senatului a aprobat, la mijlocul lunii noiembrie, initierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de catre Comisia pentru buget-finante.

Membrii Comisiei de buget din Senat, care ancheteaza activitatea manageriala a CEC Bank, au decis, ulterior, sa solicite bancii transmiterea, pana in data de 9 decembrie, a listei tuturor creditelor acordate in conditii speciale, incepand cu anul 2011.

Senatorul Sorin Bota ( PSD) a propus ca, pe langa invitarea prim-vicepresedintelui CEC si a membrilor din Consiliul de administratie al CEC care se ocupa de creditare, comisiei de ancheta sa i se puna la dispozitie normele bancare aprobate de BNR in baza carora lucreaza CEC si acorda credite.

In plus, s-a decis ca CEC sa transmita comisiei o lista, incepand cu anul 2011, cu creditele speciale acordate in afara politicii normale de creditare.

Sorin Bota a explicat ca este vorba despre acele credite care se acorda, ca orice afacere a unei banci, in conditii speciale, "cand decide directorul de sucursala din judet sau presedintele din centrala, in baza competentelor pe care le au, acordarea unor credite, si a sumei maxime pe care o pot acorda".

La randul sau, senatorul PNL Iulian Dumitrescu a declarat ca reprezentantii comisiei nu sunt interesati de un credit luat de o persoana fizica, scopul comisiei fiind sa studieze activitatea manageriala a CEC Bank, pentru a da un raport cat mai obiectiv cu privire la aceasta activitate.

Citeste si:
Vasile Blaga îi dă replica lui Băsescu: ”PDL nu poate fi reînviat...
Vasile Blaga îi dă replica...

Vicepremierul Daniel Chitoiu si presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, urmeaza sa fie invitati pentru audieri in 9 decembrie la comisia senatoriala privind activitatea CEC Bank.

Anuntul privind invitarea la audieri in 9 decembrie a ministrului Finantelor, Daniel Chitoiu, si a presedintelui CEC Bank, Radu Ghetea, a fost facut de presedintele Comisiei de buget-finante, Cosmin Nicula.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.