Presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat, in discursul rostit in cadrul receptiei de la Palatul Cotroceni, ca a simtit la parada de la Arcul de Triumf forta mentala si militara a Romaniei, ca parte a Europei unite.

"La parada militara de astazi de la Arcul de Triumf, am simtit forta mentala si militara a Romaniei, ca parte a Europei unite", a afirmat Timofti, precizand ca dorinta moldovenilor este sa avanseze cu fermitate pe aceasta cale pe care s-au dezvoltat Romania si alte actuale tari membre ale spatiului comunitar.

"Speram sa devenim cat mai curand parte a spatiului european, pentru a ne bucura si a impartasi aceleasi drepturi si valori democratice, economice si de circulatie libera", a mai afirmat presedintele Republicii Moldova, transmite MEDIAFAX.

Nicolae Timofti a tinut sa sublinieze inca o data recunostinta pe care o are Republica Moldova fata de Romania, pentru "dedicatia si consecventa" cu care a pledat cauza tarii sale.

"Republica Moldova este parte a culturii europene si bineinteles, a celei romanesti. Stau marturie in acest sens clasicii nostri comuni, Eminescu, Creanga, Alecsandri, Sadoveanu si multi altii. Vorbim aceeasi limba, avem aceeasi simtire si am trait aceeasi istorie tumultuoasa. Urez romanilor din Romania si de pretutindeni sa aiba putere de a privi cu incredere spre viitor, sa aiba implinirile la care viseaza si sa pastreze spiritul pe care l-au preluat de la stramosi. La multi ani, Romania!", a mai declarat Nicolae Timofti.

Presedintele Republicii Moldova a luat parte, duminica, la parada militara organizata de Ziua Nationala a Romaniei in Piata Arcului de Triumf din Bucuresti. El a sosit la eveniment impreuna cu presedintele Traian Basescu.

Presedintele Basescu a oferit, duminica seara, la Palatul Cotroceni, o receptie cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei.

La receptie au participat peste o mie de persoane, oficialitati, precum si reprezentanti ai Armatei, cultelor, ai Corpului Diplomatic si ai mass-media. Intre cei prezenti la eveniment s-au numarat Patriarhul BOR, PF Daniel, seful DNA, Codruta Kovesi, seful Politiei Romane, Petre Toba, deputatii Roberta Anastase, Elena Udrea, seful SIE, Teodor Melescanu, liderul PMP Eugen Tomac, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, vicepresedintele BNR Florin Georgescu, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Premierul Victor Ponta si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu si Valeriu Zgonea nu au participat la receptia de la Palatul Cotroceni. Nici alti ministri sau lideri ai USL nu au fost prezenti la eveniment.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.