Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, miercuri, in Parlament, ca se simte la Bucuresti ca acasa, subliniind ca primirea facuta delegatiei chineze de catre Guvernul Romaniei a fost foarte calduroasa si a reusit sa transforme iarna in primavara.

"De cand am iesit din avion am vazut ca este vreme senina, de parca ar fi primavara", li s-a adresat premierul chinez "stimatilor prieteni parlamentari".

Li Keqiang a remarcat, totodata, "aranjamentele speciale" facute de autoritatile romane, transmite MEDIAFAX.

"Guvernul Romaniei ne-a primit foarte calduros, pe mine si pe delegatia mea, a facut aranjamente speciale pentru delegatia noastra si a transformat aceasta iarna intr-o vreme frumoasa, de primavara", a spus premierul chinez.

El a povestit ca, anterior discursului in plenul Parlamentului, s-a intalnit cu presedintele Senatului, Crin Antonescu, si cu cel al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, care i-au urat sa se simta ca acasa in Romania.

"Eu le-am spus ca, desi am sosit de cateva zile in Romania, nu stiu in ce data suntem, pentru ca nu simt ca am plecat de acasa. Sunt deja acasa", a precizat Li Keqiang.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.