Cele 50 de autoturisme noi pe care le achizitioneaza Camera Deputatilor sunt marca Dacia Duster si vor fi platite din bugetul anului 2013, din suma totala scazandu-se 221.000 lei, reprezentand vouchere obtinute pe 34 de masini vechi duse la Remat, precizeaza Directia Comunicare a forului legislativ.

Directia de Comunicare si Relatii publice a Camerei a facut aceste precizari, marti, la solicitarea MEDIAFAX, mentionand ca procedura pentru achizitionarea celor 50 de autoturisme marca Dacia Duster este in curs.

"In acest moment contractul este la semnat la Dacia si se estimeaza ca data de finalizare sa fie 15 noiembrie", mentioneaza Directia de Comunicare si Relatii publice a Camerei.

Potrivit sursei citate, Camera Deputatilor a dus la Remat, prin programul Rabla, 34 de masini vechi, una fabricata in 1994, iar 33 in 2001.

In ceea ce priveste calcularea pretului masinilor, Directia de Comunicare si Relatii publice a Camerei a precizat: "Remat va da Camerei Deputatilor 34 de vouchere in valoare de 6.500 lei noi pentru fiecare masina, la care se adauga pretul de la fier vechi (aceasta suma pentru fier vechi se intoarce la bugetul de stat, nu la Camera). Din valoarea totala a contractului, Camera va achita din buget o suma mai mica, rezultata in urma scaderii valorii voucherelor (valoare vouchere = 221.000 lei). Plata se va face din bugetul anului 2013".

Sursa mentionata arata, totodata, ca, dupa semnarea contractului si de catre reprezentantii Camerei Deputatilor, se va publica in SEAP anuntul de atribuire, moment in care informatia referitoare la costul total va deveni publica.

Directia de Comunicare si Relatii publice a Camerei mai arata ca norma de combustibil se stabileste dupa ce vin masinile noi, care vor avea o dotare conform cerintelor si sunt numai pe motorina.

In luna iunie, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, anunta ca la Camera Deputatilor vor fi achizitionate 50 de autoturisme pentru a inlocui masinile uzate care au peste 13 ani vechime si peste 700.000 de kilometri parcursi, el argumentand achizitia prin costurile ridicate de intretinere, care ar fi mai mari, pe an, decat contravaloarea unui autoturism nou.

"Se vor face achizitii de automobile pentru a le inlocui pe cele care au peste 13 ani si care costa mai mult decat o masina noua. in fiecare an. Vor fi achizitionate in jur de 50 de masini", a spus atunci presedintele Camerei Deputatilor.

Citeste si:
Valeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare
Valeriu Zgonea a fost...

El a precizat ca urmeaza sa fie inlocuite autoturismele aflate la dispozitia membrilor Biroului Permanent, a liderilor grupurilor politice, a presedintilor de comisii, marca Daewoo Nubira si care au peste 700.000 de kilometri parcursi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.