Liviu Dragnea a cerut, prin mesaje SMS transmise in ziua referendumului, ca membrii PSD si PNL sa ii aduca la sectii pe cei care nu au votat: "La ora 21 aveam peste 8 mil. de voturi. Mai trebuie cate 100 de oameni la fiecare sectie de vot si scapam de Basescu! E timp suficient sa-i aduceti! Curaj!".

Directia Nationala Anticoruptie a anuntat luni, intr-un comunicat de presa, ca Liviu Dragnea si alte 74 de persoane au fost trimisi in judecata in dosarul cunoscut sub numele de "Frauda la referendum".

Nicolae Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, in prezent deputat si vicepremier, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, transmite MEDIAFAX.

Potrivit actului de sesizare a instantei, Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin care erau transmise mesaje, ordine si recomandari de frauda la referendum catre coordonatorii judeteni de campanie, primari si activisti de partid.

Prin sistemul informatic era anuntata in fiecare ora prezenta la vot a cetatenilor, "lucru care permitea coordonatorilor PSD si PNL sa identifice sectiile de vot cu o prezenta slaba la urne", a scris procurorul Lucian Papici in rechizitoriul transmis instantei supreme.

De asemenea, prin sistemul informatic erau transmise mesaje cu masuri pentru "cresterea artificiala a numarului de votanti in sectiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege", potrivit rechizitoriului.

Sistemul informatic a fost folosit si pentru a obtine informatii precise in timpul procesului de votare - si nu dupa orele 23.00 ale zilei de 29 iulie 2012, cand votarea se inchidea - despre modul cum s-a votat in toate sectiile din tara, respectiv cate voturi "Da" si cate "Nu" au fost exprimate.

"De altminteri, cerinta a fost indeplinita, astfel ca au rezultat un numar de circa 4.400 de comunicari de acest tip, receptionate in timpul desfasurarii votului", a mai scris procurorul Papici in rechizitoriu.

In urma perchezitiei informatica au fost identificate mesajele de tip SMS scrise de Dragnea si transmise, cu stiinta acestuia, de catre o persoana din cadrul Secretariatului General al PSD, se arata in documentul citat.

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

Potrivit actului de sesizare a instantei, in ziua referendumului din 2012 au fost transmise urmatoarele comunicari:

"- orele 15:17 – Liviu Dragnea: Veti primi imediat 7 mesaje foarte importante. Va rog sa urmati cu strictete instructiunile
- orele 15:18: Sistemul de raportare prin SMS va ofera posibilitatea sa vedeti prezenta in fiecare SV (n.n.: prin SV intelegand sectie de votare).
- orele 15:19: In acest sens faceti rapid o analiza cu cei de la PNL si interveniti exact unde trebuie.
- orele 15:19:49: In SV unde e scazuta prezenta trimiteti un PSD-ist si un PNL-ist pentru a mobiliza organizatiile de acolo.
- orele 15:20: Cei pe care ii trimiteti la SV slabe ca prezenta vor sta acolo pana la inchiderea urnelor pentru a lua toate masurile necesare.
- orele 15:20:30: Pentru fiecare SV se va face urgent o lista a cetatenilor care nu au venit la vot.
- orele 15:20:49: Echipele noastre vor merge acasa la cetatenii care nu au venit pana acum si ii vor aduce la vot.
- orele 15:21:10: Repet: vor merge la ei acasa sa-i aduca la vot. Aratati aceste mesaje si celor de la PNL.
- orele 16:47:42: PSD-SG: Coordonatorii PSD si PNL de la fiecare sectie de votare sa mearga ACASA la familiile care nu au venit la vot si SA LE ADUCA SA VOTEZE!.
- orele 16:51:15: Oamenii nostri din sectiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au iesit la vot. Dar trebuie sa mearga la ei ACASA sa ii aduca sa voteze!.
- orele 17:37:32: PSD-SG: Mobilizati toti membrii PSD si PNL, dati fiecaruia lista cu cei care nu au votat, sa mearga la ei ACASA si sa-i aduca sa voteze, nu sa-i astepte la SV!.
- orele 18:49:12: Liviu Dragnea: Iesiti cu caravanele si indemnati cetatenii sa iasa la vot. Difuzati alternativ «Desteapta-te romane» cu mesajul pe care il veti primi imediat!.
- orele 18:50:51: Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din Romania sa nu voteze ca sa nu valideze referendumul. Vreti ca peste romani sa decida Ungaria? Veniti la vot!.
- orele 19:05:19: Puteti introduce manual prezenta pentru sectiile de votare unde nu aveti raportari prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate sectiile sa fie verzi (N.N.: acest lucru insemna, potrivit depozitiei martorului Ciubotariu Dan Ionut, faptul ca datele sa fie actualizate la sub 1 ora).
- orele 19:33:22: SMS 1 - L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenti. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continua in SMS 2).
- orele 19:34:17: SMS 2 - L. Dragnea: Organizati-va astfel: 30 de militanti pe fiecare sectie de votare, iar fiecare sa aduca la vot minim 10 cetateni in urmatoarele ore!
- orele 21:53:07: SG: La ora 21 aveam peste 8 mil. de voturi. Mai trebuie cate 100 de oameni la fiecare sectie de vot si scapam de Basescu! E timp suficient sa-i aduceti! Curaj!
- orele 22:11:10: Urgent! Luati toate masurile necesare ca toti oamenii care stau la coada la sectia de vot sa fie considerati in incinta SV ca sa poata vota (n.n.: mesaj transmis la toate sectiile de vot - mii de SMS-uri)
- orele 22:34:24: Foarte important! Asigurati-va ca prezenta de la ora 23 e raportata pe toate sectiile, fara exceptie. Puteti introduce manual in baza de date unde e cazul (n.n.: mesaj transmis doar pentru coordonatori).
- orele 22:53:14: Luati toate masurile ca numaratoarea voturilor sa se desfasoare in conditii corecte! Numarati cu atentie si curaj! (n.n.: mesaj transmis catre toate sectiile de vot - mii de SMS-uri).

Citeste si:
Percheziții DNA la Ministerul Finanțelor. Biroul unui șef din...
Percheziții DNA la Ministerul...

Procurorul Lucian Papici arata ca, prin aceste mesaje, Dragnea si-a folosit influenta si autoritatea asupra persoanelor implicate in mecanismul pe care il coordona, pentru a-i determina sa savarseasca fapte interzise in mod expres de prevederile legale referitoare la desfasurarea campaniei electorale, protectia datelor cu caracter personal si a confidentialitatii votului, exercitarea libera a votului sau modul de desfasurare a procesului de votare, cu scopul de a obtine cresterea participarii la vot.

Astfel, folosirea caravanelor electorale pentru a indemna cetatenii sa iasa la vot, prin folosirea imnului Romaniei si a unui mesaj mobilizator, "reprezinta o forma clara a propagandei electorale, prohibita de art. 4 alin. 2 din Hotararea Parlamentului nr. 34/20012 dupa momentul oficial al incheierii campaniei electorale", potrivit procurorului.

Citeste si:
Pericolul din SMS-urile primite de Paște
Pericolul trimis de hackeri...

De asemenea, folosirea reprezentantilor USL din cadrul sectiilor de votare pentru a identifica persoanele care au ales sa nu isi exercite dreptul de vot si a intocmi liste ce urmau a fi folosite de catre activistii de partid in scopuri electorale reprezinta o incalcare a dispozitiilor articolului 5 din Legea 677/2001, precum si a prevederilor Legii 3/2000 privind confidentialitatea votului.

"Solicitarea repetata ca activistii de partid sa se deplaseze la locuintele persoanelor care nu s-au prezentat la vot pentru a-i aduce la sectiile de votare (comunicarile de la 15:20:49, 15:21:10, 16:47:42, 16:51:15, 17:37:32 si 19:34:17) reprezinta, la randul lor, incalcari vadite ale dispozitiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 35/2008 privind interdictia oricaror presiuni sau constrangeri pentru a determina alegatorii sa participe la alegeri", a mai scris procurorul in actul de sesizare a instantei.

Citeste si:
Tăriceanu, trimis în judecată de DNA în dosarul mitei de 800.000 de...
Tăriceanu, trimis în judecată...

Referirea la numararea voturilor "cu curaj" reprezinta, potrivit procurorului, o forma de a reaminti persoanelor implicate in mecanismul coordonat de Dragnea "nevoia de a folosi orice mijloace pentru a obtine rezultate care sa permita atingerea obiectivului urmarit si o garantie implicita a sustinerii pe care urmau sa o primeasca aceste persoane in situatia unor eventuale repercusiuni ulterioare".

Procurorul mentioneaza ca frauda extinsa la nivelul sectiilor de votare nu ar fi putut avea loc in lipsa unei asemenea garantii implicite, "asumata de o persoana a carei pozitie facea protectia credibila".

Instanta suprema a inregistrat dosarul de coruptie in care a fost deferit justitiei vicepremierul Liviu Dragnea, acuzat de folosirea influentei sau autoritatii pentru obtinerea de foloase necuvenite, si a stabilit primul termen de judecata in 18 februarie 2014.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.