"Cuvintele sunt neputincioase in fata durerii pe care o aduce vestea trecerii in eternitate a maestrului Geo Saizescu. Acesta a reprezentat o personalitate a cinematografiei romanesti care, prin talentul sau inconfundabil, mai ales in vremurile intunecate ale comunismului, a facut ca umorul sa devina un loc de refugiu si un mod de a depasi atmosfera apasatoare a acelei epoci. Cu o cariera impresionanta inceputa in 1958, a fost indragit in egala masura de actori, studenti si iubitori ai filmului romanesc. Doresc sa adresez sincerele mele condoleante familiei indurerate si tuturor celor apropiati! Dumnezeu sa-l odihneasca!", se arata in mesajul presedintelui Traian Basescu, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, transmite MEDIAFAX.
Si Guvernul a transmis mesajul de condoleante din partea prim-ministrului Victor Ponta la incetarea din viata a lui Geo Saizescu. "Dumnezeu sa-l odihneasca pe maestrul Geo Saizescu. Un regizor care ne-a adus atat de multa bucurie noua si fostelor generatii va avea intotdeauna un loc in sufletele noastre. Creatiile sale vor fi vesnice, la fel ca si mandria romanilor de a fi fost contemporani cu un astfel de talent", se arata in mesajul de condoleante transmis de premierul Ponta familiei lui Geo Saizescu.
Regizorul Geo Saizescu a murit la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucuresti.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va...
Sursa: wall-street.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Motivul pentru care Roxana Vancea l-a retras pe Milan din învățământul...
Sursa: kudika.ro